Perspectiva Tamarei.
Il privesc in ochi atenta pe barbatul din fata mea fara a spune nimic.
Imi zambii timid si apoi ma trase intr-o imbratisare
-Michael, ce cauti tu aici? - reusesc sa spun, fiind deja blocata de reactia sa.- Mama e bine? adaug rapid gandindu-ma la ce era mai rau.
Chiar daca nu mai vorbisem de luni bune cu ea, ii duceam enorm dorul. Ma simt atat de singura si de neajutorata langa ea.
De ce se afla el aici? El, cel care a indepartat-o pe mama de langa mine. El, cel care o face fericita pe mama acum si el cel care si-a unit destinul cu ea. El. . . care a ocupat locul tatei.
Era ultima persoana pe care voiam sa o intalnesc intalnesc, pentru ca nu aveam nici o legatura, era ca un necunoscut pentru mine si asa a devenit si mama odata ce el a intrat in viata ei.
Ofta si tot ceea ce facea era sa ma priveasca in continuare.
-E vorba de Cameron...- raspunse la un moment dat, ducandu-si mana prin parul sau brunet.
Vanessa se intrista din nou atunci cand auzise asta iar Harry isi infasura bratul protector in jurul taliei sale, sarutand-o pe crestet.
Imi intorc privirea spre el si astept sa-mi raspunda.
Ziua urmatoare:
Perspectiva Patriciei:
Inca sunt speriata pentru ca el nu-mi raspundea la telefon. Inca ma gandeam la acel lucru si speram sa nu fie posibil. Sau poate. . . Nu! Nu, Patricia! El probabil a fost prea ocupat cu orele la facultate si probabil a si studiat pentru a putea lucra cu tine la ziar. Oh, Cameron! Unde esti?
Iubitul meu cu privirea sa capruie cu buzele sale trandafirii. Zambetul sau strengaresc si mainile mulatre ce ma imbratisau mereu.
Telefonul ii era in continuare inchis si decid sa il pun inapoi in buzunarul jeansilor mei negri si sa fiu atenta la drum.
Conduceam in graba spre spital, unde ma astepta Vanessa pentru a o insoti. Inca nu stiam sigur de ce si nu voiam sa o intreb mai multe pentru ca incepuse sa planga la un moment dat si am decis sa-i spun doar ca va fi bine si o voi sprijini. Vanessa era o prietena buna si nu merita ca sa sufere atat pana si acum, cand tot cosmarul din viata ei s-a incheiat. Baietii mi-au povestit despre ea si chiar imi parea rau pentru ceea ce i se intamplase. Familia ei, tatal sau, fostul iubit. . . Cameron.
Inghit in sec doriindu-mi sa-mi iau gandul de la ce era mai rau. Putea fi doar o coicidenta de nume si niciuna de asemanare. Sper.
Dar totusi, putea fi el?
*Flashback*
Ma imping in usile albe din sticla si raman surprinsa odata ce-l vad in biroul meu. Era imbracat intr-un tricou alb si jeansi negrii. Il privesc atenta pe satenul din fata mea ce
era intors cu spatele la mine si avea capul aplecat, vizualizand niste hartii pline de poze.
Odata ce usile se inchid, tresarii brusc si se intoarse speriat spre mine.
-Oh, Patricia, credeam ca esti deja plecata! - imi zambii apoi se intoarse catre acele foi.
Ma indrept spre el, cuprinzandu-mi mainile in jurul taliei lui si lasandu-mi capul sa se odihneasca pe umarul sau.
Ochii mi se maresc atunci cand imi dau seama ca foile din mana cuprindeau noul dosar la care lucram. Era scris pe prima foaie cu markerul negru si gros: One Direction.
CITEȘTI
Tocmai el (Harry Styles fan fiction)
Fanfiction“Ce pot face? Cum de mi s-au întâmplat mie toate acestea? De ce? De ce mie? De ce ei? De ce nu lui? Din nou, aceleași întepături în inimă, aceleași vise spulberate care nu se pot îndeplini, încă o pernă umplută de lacrimi, încă o durere. Singurătate...
