Perspectiva Vanessei
Pentru un moment am vrut sa rad si sa imi dau capul pe spate, tinandu-mi stomacul, razand ca am fost proasta si ca am picat in plasa ei, intr-o gluma mare si neinteleasa- dar nu am facut asta pentru ca incep sa realizez ca ea chiar nu face o gluma.
-Patricia, nu cred ca pot face asa ceva. – mi-am scuturat capul, doriindu-mi atat de tare ca pielea mea sa nu mai fie ca a unei gaini in acel moment.
-De ce? O poti face Vanessa. Doar lasa-te purtata de val si de ceea ce te inconjoara. Haide! – ma lua de mana, pasind mai aproape de capatul stancii.
Ma opresc din mers, fara sa mai fac ultimul pas care m-ar duce jos, si m-am aplecat in fata cu ochii stransi. Imi era frica sa ma uit, cu toate ca stiam ca daca imi deschid ochii as avea vedere spre ceva ce nu vreau ca eu sa vad.
Puteam sa vad stanca peste care noi stateam. Era totul facut din piatra tare, ascutita pe diferite parti pana jos si cu mai multe stanci mici pe ea. La baza stancii erau mai multe stanci faramitite, care ieseau din apa albastra si usor tulbure. Valurile se spargeau de stanci, cu o forta ce-mi facea ca toata pielea sa tremure.
Distanta era asa de mare ca pot sa jur ca imi simteam stomacul strangandu-se din ce in ce mai tare.
-Off, bine. – raspund, incercand sa imi stapanesc vocea sa nu mai tremure atat de tare.
Patricia mi-a oferit un zambet frumos, ce ii facea fata mai luminata printre cearcanele ei.
S-a aplecat si mi-a lasat o imbratisare stransa, nu inainte de a ma ridica din nou in picioare.
Am acceptat iar acum, tot ceea ce trebuia sa fac era ca Patricia sa-mi explice cum sa sar.
-Deci, fi atenta.- imi intorc privirea spre ea si ii fac semn sa continuie-Sa nu te lasi cazuta de la marginea stancii ca sunt mari sanse sa te ranesti cu spatele de acele stanci. Te voi tine de mana si ne vom lua avant cu 2-3 pasi mai mari de pe stanca, astfel nu ne vom lovi. Atunci cand vom fi aproape de pamant, trebuie doar sa te ghemuiesti si sa te lasi intr-o parte. -raspunse Patricia incantata ca si cum mergeam la cumparaturi pe scara rulanta, ignorand o gramada de oameni. Nebunia de a face cumparaturi, te aduce la asemenea comparatii.
-Oh, ok. – Am dat aprobator din cap si am incercat sa-mi ascund panica, ce-mi facea ca tensiunea sa o aud la urechile mele.
-Si nu, nu te va durea. – adauga, ranjiind spre mine odata ce-mi vazu panica din ochii mei.
Imi dau ochii peste cap si imi prind mana strans de a Patriciei, fiind gata sa sarim.
-1… - 2… - La naiba, poate ca a fost o idee proasta sa accept.
Am facut cativa pasi in fata, despartindu-ne din ce in ce mai mult picioarele, incepand sa alergam pana ce nu am mai simtit nimic sub picioarele mele.
Nici nu am mai auzit ultima cifra, in momentul in care pielea mi-a devenit mai sensibila, mii si mii de fiori raspandindu-se peste toate partile corpului meu asa de usor, dar oarecum greu.
Aerul nu mai exista in plamanii mei pentru cateva momente, momente lungi si pretioase chiar si cu vantul sub mine, ce simteam ca ma trage din ce in ce mai aproape de sol.
Corpul meu a inceput sa prinda tot mai multa greutate, facandu-ma sa ma simt mai grea. Odata ce mi-am aplecat privirea, am vazut doar niste pete albastre la care nu ma puteam concentra.
La un moment dat, aud un strigat puternic de fericire din stanga mea. Patricia tipa de bucurie, traind fiecare clipa acest moment mai rar intalnit. Chiar era un mod de a-ti sterge tot ceea ce simti pentru un moment, doar sa simti pentru prima data ca esti liber. Poate ca a avut dreptate Patricia. Meritase.
CITEȘTI
Tocmai el (Harry Styles fan fiction)
Fanfiction“Ce pot face? Cum de mi s-au întâmplat mie toate acestea? De ce? De ce mie? De ce ei? De ce nu lui? Din nou, aceleași întepături în inimă, aceleași vise spulberate care nu se pot îndeplini, încă o pernă umplută de lacrimi, încă o durere. Singurătate...
