Prințul dispărut (volumul 1)

26. Tranadiri roz

Privea cum se îndepărtează puțin câte puțin și oftă, căci nu știa dacă va putea face față misterului care parcă îl înghițea pe Dylan. Partenerul ei părea că ascunde un trecut mult mai complicat decât arată el. Ceva din mintea ei striga să nu se apropie de el, căci va fi lăsată pustiită de brunetul care tocmai ajunsese lângă motor, dar inima ei îl strigă, iar el opri, întorcându-se spre ea, zâmbindu-i blând.

- Am să risc! spuse zâmbind, făcându-l pe Dylan să zâmbească amuzat. Cumva știa că ea nu va putea zice nu, căci dragostea face oameni să uite de judecata corecta.

- Perfect atunci! murmură el, ajungând in dreptul ei, luându-i mâna dreapta în ale sale, mângâind-o încet. Atunci, domniță, îmi permiteți să vă scot în oraș în această seară? întrebă, arătându-și gropițele.

- Vă aștept la ora 8, bunule domn! râse ea, privind cum Dylan îi sărută mâna.

- Voi fi aici la 8! răspunse el, dându-se câțiva pași înapoi, de aceasta data urcând pe motor, demarând în viteză spre blocul în care locuia.

Zâmbetul îi era larg, iar inima îi bătea cu butere, căci însfârșit reușise să o invite în oraș. Nu își putea dori nimic mai mult. Parcă și somnul îi dispăruse, căci habar n-avea cum să facă întâlnirea care urma să fie una cât mai specială. Ajuns acasă își aruncă geaca pe canapea, fugind spre baie. Se spălă pe față, își lăsă lentilele de contact jos, și își îndreptă spatele.

Trebuia să facă întânlirea perfectă, pentru că îi era frică. Dacă nu va fi o întâlnire perfectă, Adelaide poate nu va dori să mai iasă cu el, iar el nu ar suporta acest gând. Fugi înapoi în sufragerie, căutându-și prin buzunare cu disperare telefonul, sunând-o apoi pe blonda care trebuia să aibă niște idei. Dură ceva până când aceasta răspunse, căci Doamne, cazul Cyntiei o făcea pe blondă să își dorească o pauză mare de la orice însemna tehnologie.

- Dacă îmi zici că aveam un caz, îți iau pistolul și te împușc, auzi? Mattew se auzi țipând în telefon, făcându-l pe Dylan să își depărteze telefonul de la ureche, pentru a putea privi dacă nu cumva greșise apelantul. Dar, cum numele Hannei apărea pe ecran, brunetul își drese vocea, apropiindu-și iar telefonul de ureche.

- Matt, dă-i telefonul Hannei, trebuie să vorbesc cu ea neapărat! Dylan murmură, căscând larg. Probabil că puțin somn înainte de întâlnire nu suna atât de rău.

- Dylan, de ce nu dormi? Toată echipa doarme, numai tu n-ai somn! Hanna murmură, luându-i telefonul din mâna lui Mattew, așezându-și capul pe umăr acestuia, zâmbindu-i adormită.

- Am întâlnire cu Ad, deseară! Dylan spuse cu entuziasm, făcând-o pe Hanna să chicotească și să se întoarcă spre Mattew.

- Dylan și Adelaide au întâlnire deseară! Hanna șopti, făcându-l să privească adormit tavanul. Încă era nervos pe Dylan pentru că îi trezise din somnul pe care și-l dorea de câteva ore bune, dar înțelegea motivul apelului. Când a ieșit prima dată cu Hanna a fost atât de emoționat încât a făcut o mulțime de gafe, cum ar fi că și-a vărsat farfuria de paste în brațe, spre amuzamentul Hannei și a celor din restaurant. Dacă se gândea să ceară niște sfaturi Adelaidei, poate nu s-ar fi ajuns acolo, iar Hanna nu l-ar mai fi necăjit de fiecare dată când își aducea aminte.

- Vreau să fac ceva special, dar nu știu ce îi place, nu știu nimic! Dylan spuse, aruncându-se pe canapea, întinzându-se pe aceasta.

- Probabil se va aștepta să o duci la un restaurant, deci... surpinde-o... mergi cu ea la un picnic, sau nu știu, plimbați-vă prin parc! Hanna zise mai mult adormită, făcându-l pe Dylan să aporbe inutil din cap. Blonda oricum nu putea să-l vadă.