Prințul dispărut (volumul 1)

38. Trandafiri roz

Cartea se lovi de geam, acompaniată de un urlet, ce cu siguranță fu auzit de absolut toți vecini, iar Toni și Ethan, ce se aflau în sufragerie, se mirau cum de niciun polițist nu a bătut la ușă pentru deranjarea liniștii publice.

Tabla de cazuri era răsturnată peste covor, unul din markerele ce se aflau pe suport dispărând în capătul opus al camerei, parcă dorind să dispară din calea furiei ce îl învăluia pe Dylan.

Până și mica lui bibliotecă de pe peretele camerei era acum împrăștiată în toată camera, singurele lucruri ce păreau a fi așezate cu cea mai mare migală, erau actele date de Quentrill Medina, ce tronau pe mijlocul patului deranjat.

- Lasă-l! Are nevoie de asta! Ethan îl opri pe Toni, când un scaun de lemn lovi ușa, ce nu demult fusese deschise, astfel închizând-o.

- Nu, Ethan! Are nevoie de sprijin acum! Ce va rezolva dacă distruge toată casa? Toni zise nervos, ridicându-se de pe canapea, mergând cu pași precauți spre camera lui Dylan, căci nici el nu era convins că ușa îl va proteja din a nu-și lua un scaun în cap.

Își așeză mâna pe ușă, și cu o ușoară teamă în suflet, își lipi urechea de ușă, ascultând încruntat liniștea ce se instalase brusc în cameră. Îl privi ușor derutat pe Ethan, care doar ridică din umeri, apoi deschise ușa încet, lăsându-l pe Ethan să intre primul.

Toni își suflecă mânecile bluzei vișinii ce o purta, fluierând uimit de dezastrul din jurul său, apoi, fără a scoate niciun sunet se apropie de Dylan, ce stătea jos, pe parchetul ușor prăfuit, sprijinit cu cotul stâng de ceea ce, cândva, era mica sa bibliotecă.

Își frecă nasul agitat, negăsindu-și cuvintele și prinse marginei tablei de cazuri, care se crăpase într-un colț, datorită contactului cu parchetul. O ridică în picioare, și o împinse spre fereastră, timp în care Ethan lăsă năucit actele înapoi pe pat.

- Înțelegi de ce am fugit? Familia mea e un haos total! Dylan râse sec, făcându-l pe Toni să își așeze tăcut mâinile în buzunarele pantalonilor verzi pe care îi purta. Ethan veni mai aproape de el, și se așeză turcește în fața lui, privindu-i ochii ce erau, după părerea lui, de-a dreptul deosebiți.

- Tata o înșela pe mama cu una din servitoarele noastre... se comporta oribil cu noi! Cu mine, cu mama, chiar și cu Irene. Totuși reușise să o facă pe mama părtașă la absolut toate decizile lui... Era de acord cu absolut tot ce zicea el, fiindcă îl iubea pe nenorocit! Încă îl iubește, deși nu cred că el a iubit-o vreodată așa cum ar fi vrut ea, așa cum ar fi meritat! Eram pedepsit dacă foloseam tacâmul greșit, dacă îmi murdăream costumul tâmpit, sau dacă mă împotriveam oricărei reguli tâmpite impuse de el! Dylan zise mai mult șoptit, privind cum și Toni se așează turcește pe parchet, zâmbindu-i blând.

-Ce s-a întâmplat după? Ethan întrebă cu adevărat curios, sperând totuși că în acest fel poate Dylan s-ar mai ușura. Cu siguranță ținuse prea mult povestea asta ascunsă, și cu siguranță trebuia spusă, pentru a nu-l distruge mai mult decât l-a distrus deja.

- La zece ani l-am cunoscut pe Andy Porter, care era nepotul unui prieten de-al bunicului meu. Ne-am înțeles excelent, iar în preajma lui puteam să fiu eu, fără să mă tem de ce s-ar putea întâmpla. El mi-a făcut cunoștință cu Cedric, Anna și Oggi... și am fost de nedespărțit. La paișpe ani l-am cunooscut și pe Quentril și Filip. M-au ajutat să trec prin momente foarte grele pentru mine. La șaisprezece ani am plănuit să fug de acasă și să îmi înscenez moartea, fiindcă nu mai suportam să fiu un robot, plus că el l-am prin pe tata și pe tipă în biroul său. N-am mai putut. Am vrut să fiu fericit, atât! Am vrut să fiu liber!

- Dylan...

- Ethan, am vrut să fiu fericit, nu să distrug tot din jurul meu! Mulți ar vrea statul meu,dar nu în modul de care eu am avut parte! L-am urât pe Dominic! M-am urât pe mine, și am încercat să devin o altă versiunea mai bună a mea, dar nu m-am gândit că voi răni atâta lume în jurul meu!