Prințul dispărut (volumul 1)

♛ Prolog

                     Erau spate în spate, ascultându-și respirațiile unul altuia, ținându-se poate pentru ultima dată de mână.

Degetele lui lungi și noduroase erau reci, și le strângeau cu putere pe ale ei, încercând parcă să-i ia toată durerea pe care doar el i-o cauzase.

Ea plângea tăcută, privind pierdută orașul în care inima ei a crescut și în care, de altfel, și-a găsit sfârșitul, bucurându-se totuși de mica atingere dintre ei.

Când motorul lui se auzise, nu departe, în spatele ei, simțise cum se sufocă pentru câteva secunde și își jurase că nu îl va privi, oricât de mult o va implora el să o facă. Dar, spre ușurarea ei, acesta doar coborâse de pe motor și se așezase cu spatele la ea, apropiindu-se milimetru cu milimetru, până când corpurile lor ajunseseră să se atingă.

Nu își aducea aminte când au ajuns să se țină de mână, sau când a ajuns să plângă, dar un lucru era cert: totul era distrus, iar el era singurul vinovat.

Îți mai aduci aminte primul nostru dans? Vocea lui ușor răgușită și rezervată se auzi într-un final, făcând-o astfel pe Adelaide să tresară și să își închidă pentru câteva secunde ochii.

Dacă își mai aduce aminte primul lor dans? Cum l-ar fi putut uita?

Cum ar fi putut uita acea noapte în care el a făcut-o să se simtă, după mult timp, specială, iubită și dorită?

Cum ar fi putut uita brațele care o țineau captivă lângă pieptul lui sau picioarele care executau pașii într-o siguranță perfectă, trăgând-o astfel pe ea în acel vals al pierzaniei!?

Cum ar fi putut să uite acei ochi, care în lumina instalației albe păreau a fi mai mult negri? Care îi mângâiau fiecare trăsătură, și care parcă reușeau să vadă fata din spatele machiajului poate puțin prea gros, îndrăgostindu-se de fiecare imperfecțiune pe care ea se chinuia să o ascundă?

— Tu ai putea să uiți singura noapte în care te-ai simțit viu? vocea ei spartă și tremurândă îi răspunse după minute lungi de gândire, întorcându-se pe călcâie pentru a putea să-l privească.

Se întoarse și el, păstrând totuși distanța pentru a nu o face să se simtă inconfortabil. Își drese vocea, încercând să își axeze atenția asupra unei gărgărițe care străbătea frunza unei plante, pe care Dylan nu se chinui să o recunoască.

Îi era frică să o privească, căci răceala din ochii ei l-ar fi putut transforma într-o umbră a celui care devenise.

Își aduce aminte că atunci când a văzut-o prima dată, atât de nehotărâtă și impulsivă, dar totuși atât de naivă încât să își lase inima expusă pe tavă, parcă invitând lumea să o zdrobească, s-a gândit că ei ar fi prea diferiți pentru a avea ceva împreună.

Și totuși, iată-i aici!

Față în față, râniți datorită cazului numit iubire, cu imposibilitatea de a fi împreună și cu încă un caz care îi va îngropa cu totul.

— Ți-am spus că într-o zi te voi răni! Mai ții minte ce mi-ai spus în acea seară? Pe plajă? el întrebă apropiindu-se cu pași mici de ea, așezându-i o mână pe umăr, strângându-l cu fermitate.

— Că dacă mă vei răni, va trebui să privim amândoi cerul, pentru că el a fost martorul iubirii noastre! ea spuse mai mult șoptit, sărindu-i în brațe, îngropându-și capul în pieptul său lat, mâinile ei strângându-l cu putere, în speranța că totul este doar un coșmar, iar ea se va trezi în camera lor, înconjurată de parfumul puternic al gelului său de duș.

— Mă tem ca a venit vremea în care trebuie să privești cerul! mâinile lui se plimbară în mod liniștitor pe spatele ei, buzele sale crăpate sărutându-i cu grijă creștetul.

— Nemernicule! Cum să privesc cerul când el se află doar în privirea ta? glasul ei emana doar siguranță, în timp ce ochii ei căprui doreau să răscolească tot ceea ce gândea Dylan.

— Îmi pare rău! acesta zise într-un final, sărutând-o apăsat pe buze, lăsând apoi vântul să îi mângâie.

Iubirea n-a fost punctul lor forte. Rezolvarea misterelor era.

Iar tot ceea ce conta acum era că Anglia își dorea prințul înapoi, iar ei doi trebuiau să facă tot posibilul ca prințul dispărut să ajungă acasă.

Dar totuși, unde era cu adevărat prințul dispărut?

-------------

Cartea are greseli majore de scriere, fiind scrisă acum trei ani! Capitolele editate și rescrise vor avea acea coroană sus.  Sunt scrise pe sărite, fiindcă editez în funcție de inspirația mea. Sper să vă placă și aștept cu drag o părere aici, sau la finalul cărții!