Prințul dispărut (volumul 1)

15. Știu că vrei să dormi cu mine

  Trecuseră deja trei săptămâni de la găsirea lui Toni, iar în sediu se instalase iar liniștea. Toți reveniseră la modul lor rapid de lucru. Toni încerca să se refacă atat fizic cât și pshic cât mai repede, Dylan încerca să facă fața singurătății așa cum putea, Danial și Ethan încercau să se împartă între cazurile pe care acum le rezolvau cu Adelaide și între Dylan, care părea pe zi ce trece din ce în ce mai îngândurat și trist, Mattew își omora timpul uitându-se la seriale, iar Hanna încerca să se obișnuiască cu lipsa partenerului său.  

 Danial, pentru a-l mai face pe Dylan să zâmbească și pentru a-i da ceva de lucru i-a adus chiar detaliile noului său caz, rugând-o pe Kira să mai treaca din când în când pe la el, pentru a-l verifica. Dar totuși, gestul lui Danial nu reușise să îl facă pe Dylan să zâmbească.

 Îi era dor de sediu, și chiar dacă Danial îi adusase detaliile ultimului lor caz, încă nu era mulțumit pentru că nu putea să ajute la rezolvarea lui. Îi era parcă dor și de certurile cu Adelaide, care acum se afla la o cafenea, privind nervoasă foile din fața sa.

  Avea de terminat câteva rapoarte, iar câteva dintre ele trebuiau făcute împreună cu partenerul său, cu care, deși vorbise să se întânlească cu o săptămână în urmă, nu-și făcuse apariția. Era nervosă. Dylan chiar nu-și putea ține cuvântul deloc?

 Se lăsă pe spate, privind îngândurată oamenii din jurul său și oftă apăsat, căutându-și în rucsac telefonul. Era ora cinei și erau destul de mulți oamenii care se aflau la aceasta oră acolo, savurând împreună cu prietenii sau familia ceva de mâncare.

 Privindu-i mai bine, Adelaide era geloasă pe ei. Ar fi vrut să stea și ea liniștită la masă, fără nervi că Dylan a lăsat-o baltă, fără niște rapoarte ,pe care le ura, de terminat, fără nicio grijă, dar cum acest lucru era posibil doar într-un univers paralel, Adelaide îl apelă pe Max, care răspuns destul de greu.

— Da, o voce răgușită se auzi în telefon, iar Adelaide se încruntă. Vocea lui Max era diferită, să nu fie el?

— Max? murmură bruneta, strângând lucrurile de pe masă.

—  Cine crezi că ar putea fi Adelaide?

—  Ai o voce schimbată...

—  Cred că mă încearcă o răceală. Ai de gând să îmi spui de ce m-ai sunat sau?

—  Da... Dylan nu a venit, deși a promis!  Pot termina singură rapoartele? întrebă Adelaide aruncând banii pentru consumație pe masă.

  —  Nu! Acele rapoarte trebuiesc făcute împreună cu el! Vei merge la el acasă și le vei face, fie că îți place, fie că nu! Mâine le vreau gata! zise Max, închizând telefonul, trimițându-i imediat acesteia o adresă.

 Adelaide își privi nervoasă telefonul, aruncându-l în geantă, apoi ieși pe ușa cafenelei, îndreptându-se spre mașină. Înțelegea că ea și Dylan sunt certați. Înțelegea că nu și-au mai vorbit de ceva timp.. dar totuși, Max i-a zis să vină să termine niște rapoarte, iar el nu a venit. De ce nu a venit? Ca să demonstreze că are orgoliul mai mare? Ei bine, cu siguranță demonstrase asta, și cu siguranță o enervase pe Adelaide la culme.

 În timp ce Adelaide conducea spre blocul în care partenerul său stătea, Toni așeză cu grijă telefonul tatălui său pe birou, și privi cum acesta intră în încăpere.

  —  A sunat cineva? întrebă Max, privind cum Toni se ridică de pe scaunul său.

—  Adelaide. A sunat să îți zică că rapoartele sunt gata! raspunse Toni, îndreptându-se spre ușă.