Prințul dispărut (volumul 1)

8.Și am găsit vinovatul!

      — Dylan! vocea Adelaidei se făcu auzită în toată încăpere, făcându-l astfel pe partenerul ei să iasă afară din birou și să o privească cu o sprânceană ridicată. Adelaide își așeză palmele peste genunchi, încercând să își regleze respirația, pentru a-i putea da lui Dylan mare veste. 

   Când își mai recăpătă suflul, își ridică privirea și înghiți în sec, când dădu de ochii partenerului său care exprimau doar furie. Își trecu mâinile prin păr, aranjându-l, apoi îi aruncă brunetului un zâmbet strâmb, care se voia a fi inocent.

  —  Dylan, chiar nu am vrut să... murmură Adelaide, făcându-l pe Dylan să-și mijească ochii. Bine, poate că am vrut, dar...

  —  Mi-ai desenat pe mașină flori! zise Dylan cu o vocea neutră, făcându-l pe Toni, care era așezat pe canapea, să râdă.

—  Știu... am făcut o prostie. Ai tot dreptul să fii supărat pe mine, dar nu acum!

— Oh, dar nu sunt supărat pe tine că mi-ai desenat flori pe mașină! Chiar îmi plac! zise Dylan, zâmbind larg, arătându-și gropițele.

—  Cum să îți placă? Omule, ai flori pe mașină! zise Adelaide mai mult tipând, neînțelegând de ce Dylan este atât de calm. Acele flori trebuiau să îl scoată din sărite, iar ele au făcut opusul. Să își fi ieșit atât de repede din mână? Este imposibil!

  —  Îmi plac la nebunie! continuă Dylan, zâmbid cu toate măselele, făcând-o să își ridice sprâncenele și să își privească în stare de șoc, partenerul.

—  Vrei să îți dau banii pentru spălătorie, așa-i? zise ea, făcându-l pe Dylan să devină serios.

—  Da. Vreau! zise el, privind-o pe Adelaide. Deci, spune-mi, ce ai aflat? 

  —  Nu pot spune că ne-a zis foarte multe, pentru că a intrat într-o ședință, dar pot spune că am aflat un amănunt destul de interesant, pe baza căruia putem cere mandat!

—  Ce ai aflat? Nu mă mai ține așa!

—  Domul Joseph nu a fost acolo în acea zi!

—  Dar l-am văzut pe cameră... zise Dylan, privind cum Hanna si Mattew intră, mai mult îmbrâcindu-se în încăpere, zâmbind unul la altul cu gura până la urechi.

—  Exact. A mințit! râse Adelaide, făcându-l pe Dylan să ofteze mulțumit. 

  —  Au venit amprentele! zise Hanna, arătând foile din mâna ei. Le-am căutat în baza de date, dar nu am găsit nimic! zise ea, luându-l pe Mattew în brațe, făcându-l pe Toni să îi privească cu subînțeles. 

  —  Și asta nu este tot! Am comparat scrisul de pe bilet cu cel de la procese. Nu se potrivesc! Biletul nu a fost scris de Harris. 

—  Păi, având in vedere ca Eliot Joseph a mințit și a spus că nu a fost la Harris acasă, cred că mai avem de luat încă o declarație! 

—  Sunt perfect de acord cu tine! spuse Dylan, privind cum Kira se trântește pe canapea, lângă Toni. Să mergem! murmură acesta, îndreptându-se spre ușă. Își așeză mâna pe mânerul ușii, privind cum Adelaide își lasă bluza albă pe care o purta, în cuier,

  —  La dracu! țipătul lui Dylan se auzi imediat cum ușa  lângă care el sătea, îl lovi cu putere, făcându-l să își ducă mâna la frunte.

— Am rezolvat cazul! spuse Danial, intrând ca un vâtej în încăpere, privind fețele amuzate ale celor din încăpere. Ce s-a întâmplat? Sunteți foarte veseli azi! întrebă Danial, întorcându-se spre locul în care Adelaide a arătat cu mâna și unde chiar acum Dylan stătea sprijinit de perete, tinându-se de frunte.