Prințul dispărut (volumul 1)

6. Nu suntem singuri care se ceartă

         Așezat pe canapeaua neagră din mijlocul birourilor, cu privirea pierdută și cu o durere mare de spate, Dylan aștepta ca Adelaide să apară de la baie.  Reușiseră să o interogheze pe Doamna Joseph și tot ce ar putea să zică Dylan e ca a ieșit extraordinar de prost. Spre surprinderea lui nu a ieșit prost din cauza Adelaidei și pur și simplu datorită nepăsării de care Doamna Jospeh a dat dovadă.  La întrebările legate despre soțul său și moartea acestuia a răspuns mult prea monosilabic, iar când a fost adusă în vorbă adusă custodia fiului său parcă a luat-o ranza, acuzând că fiul său nu trebuie să rămână în custodia lui Harison.

—  Da! țipă Mattew, făcând-l pe Dylan să schiteze un zâmbet și să ridice de pe canapea.

—  Ce ai aflat? întrebă Dylan, atunci când ochii albastrii ai lui Mattew il căutau prin toată încăperea.

  —  Să spunem doar că am aflat cine a sunat la ambulantă, zise Mattew, trosnindu-si degetele, facand-o pe partenera sa blondă să ofteze bătută. Era convinsă că partenerul său este retardat pentru ca nici ea nu știe de cate ori l-a rugat să nu își mai trosnească degetele.

— Nu mă ține așa, omule! Spune-mi! zise Dylan, în ochii lui observându-se fără mare greutate o licărire de nebunie, pe care Hanna o vedea a fi incântatoare.

—  Louis a zis că a fost în tabără.... dar Louis nu a fost acolo. Cu treizeci de minute înainte să ajungă ambulanța, Louis a fost văzut intrând în apartement, zise Mattew pornind inregistrarea din ziua respectivă, facandu-l pe Dylan să nu observe când partenera sa se aseza in spatele lui. 

 Imbracat cu aceleasi haine in care a dat buzna de dimineata in casa, Louis impreună cu un rucsac intrau in blocul tatalui sau fara nicio grijă, iesind după 10 minute in fugă.

—  Știam eu ca ascunde ceva! zise  Dylan, fericit că a avut dreptate. Abia aștept să ii spun Adelaidei că am avut...

  —  Dreptate? întrebă Adelaide la urechea acestuia, făcându-l pe Dylan să se întoarcă speriat. Ce s-a întâmplat Dylan? Nu ai fost atent în jurul tău și te-ai speriat când ai vazut că mă aflu în spatele tău? Oh,asta e trist... dacă eram un infractor, acum erai impuscat! zise Adelaide, mușcându-și buzele într-un mod copilăresc, privindu-l cu superioritate pe brunetul din fata sa.

—  Scumpo, dacă într-o misiune va fi cineva împușcat, sunt convins că tu vei fii aceea! Nu eu! rase Dylan, facandu-l pe Mattew să iși treacă mâinile prin păr.  Adelaide este complicată, dar nici partenerul său nu se lasă mai prejos.

  —  Ești un nesuferit! îi zise acidă Adelaide, prinzându-și părul într-o coadă.

—  Propun să vă certați mai încolo. Acum, cu două ore înainte de venirea lui Louis în bloc, mi-a mai atras atentia o anume Doamnă. Doamna Joseph a fost acolo, deși voua v-a zis că nu a fost. 

— Oh, devinde interesant. A mai fost cineva pe acolo în acea zi, Mattew? întrebă Dylan, ridicându-și amuzat sprâncenele.

— Să fii sigur. La o oră după venirea doamnei Jospeh a mai venit un bărbat care mi s-a părut suspect. L-am identificat ca fiind Eliot Joseph, nou sot. A iesit la un interval de jumătate de oră împreună cu sotia lui care plangea. Parea cam suparat la cum a impins-o in masina. In rest doar oamenii care era locatari in bloc.

—   Cred ca trebuie sa vorbim încă o dată cu doamna Joseph, zise Dylan zâmbind malefic, mergând cu pași mari spre ușă. Își aruncă o privire la ceasul depe perete care arăta ora unșpe și își îndreptă spatele, oprindu-se în fața ușii.

  —  Sunt la muncă, Noah! Nu știu când mă întorc. Ok, noapte bună! murmură Adelaide așezându-și în buzunarul din spate al blugilor telefonul. Își ascunse cu mâna un căscat, apoi îl urmă pe Dylan.