Prințul dispărut (volumul 1)

25. Doi blestemați

Își fixă vesta anticlonț, privind încruntat casele din jurul lor. Ochii curioși ai oamenilor se zăreau printre perdele prost trase, în timp ce el își verifică cele trei arme care erau puse pe șaua motocicletei. Cartierul era unul chiar liniștit, și singurul lucru la care se gândea Dylan acum, era că nimeni nu ar fi bănuit vreodată că cineva ca Alecksei si Melor și-ar ascunde treburile murdare aici.

Oftă apăsat, privindu-și ceasul. Lunetiști erau pe poziții, iar ei erau parcați la 2 străzi distanță de casa acestora. Dylan își fixă casca, punându-și unul din pistoale în toc, iar altul la betelia pantalonilor, cel de calibru mic fiind pus la picior, sub blugii negri. Își îndreptă spatele, urcând pe motocicletă, plecând la semnalul lui Max alături cu 2 mașini de poliție.

Ajuns acolo nebunia se dezlănuțuise. Lunetiștii erau pe poziții și își făceau treaba, în timp ce polițiștii deja mișunau prin toată curtea. Dylan sări ca și ars de pe motor, întâlnindu-se cu Toni și Ethan la poartă.

- Aleksei și Melor sunt încă înăuntru! Intrăm! Ethan zise, făcându-l pe Dylan să aprobe, și să îl urmeze îndeaproape pe Ethan.

- Eu merg la intrarea din spate! Toni zise, depărtându-se de cei doi colegi ai săi.

- Noi mergem prin față! Dylan murmură, scotându-și arma din tc, trăgând siguranța.

- Aleksei, ce ne facem? Melor întrebă, privind curtea împânzuită de polițiști.

- Nu spui nimic! N-au cum să le găsească! Aleksei murmură, lipindu-se de caloriferul care era în birou, luându-și telefonul în mână.

- Aleksei... murmură agitat Melor atunci când ușa de la birou se deschise, pe ea intrând Dylan și Toni.

- Mâinile sus! Toni zise, îndreptându-și arma spre Aleksei, Dylan privindu-l pe Melor, care părea că ar fugi ți prin perete dacă ar fi posibil

- Aveți mandat? Aleksei murmură, ridicându-și mâinile în aer, făcându-i semn frateleui său să procedeze la fel.

Dar, cumva Melor nu înțeleasă semnul lui Aleksei, și se dădu câțiva pași în spate, mâna lui ducându-se la spatele pantalonilor, acolo unde arma pentru care avea permis, se afla. Dylan îi citi intențiile, și privi încordat arma argintie care începea să se zărească din ce în ce mai bine în mâna lui Melor, dregându-și vocea.

- Lasă arma sau trag! Dylan zise, ochii lui căprui privind cu mare atenție bărbatul bloond din fața lui, care privea când la Alaksei, când la el.

- Lasă arma, Melor, nu ai de ce să te temi! Aleksei murmură, zâmbind arogand, făcându-l pe Toni să clatine amuzat din cap. Melor! Aleksei țipă la fratele său, rugându-se în gând ca acesta să lase arma, dar cumva rugile nu î-au fost ascultate, iar Melor, trase siguranța pistolului, îndreptându-l spre Dylan, căzând la pământ atunci când glonțul lui Dylan rupse materialul blugului verde pe care-l purta, trecând prin piele, rămânând blocat în carne.

- Melor! Alksei zise gâtuit, aruncându-se în ghenunchi, lângă fratele său, dorind să oprească sângerarea. Ești bine? murmură, întorcându-se apoi brusc spre Dylan. Am să îmi sun avocatul! O să vezi tu! urlă, fără să realizeze când Toni ajunse în spatele lui.

Mâinile acestuia i se asezară pe umerii, făcându-l să se ridice în picioare si să se rotească brusc spre Toni, care îl prinse de mâna stângă și îl lipi de birou, încătușându-l pe rusul care înjura într-una.

- Unde sunt fetele? Dylan întrebă, făcându-l pe Aleksei să facă ochii mari și să ignore întrebarea. Politiștii știau de fete, dar dacă nu le vor găsi, nu vor putea să îi acuze.