Prințul dispărut (volumul 1)

4. Nu merită să plângă

  —  Ați venit! vocea Hannei se făcu auzită imediat cum cei doi parteneri intrară în încăpere. Iși sprijini capul în mâini și privi cum Adelaide vine zâmbitoare spre ea. Se trânti pe scaun, apoi oftă apăsat. Atât de rău?  întrebă blonda, făcând-o pe Adelaide să își înalțe umerii.

  —  Vreau să îmi căutați date despre Harris Anderson, spuse Dylan, așezându-se lângă Max pe canapea. 

— Harris Anderson este victima crimei de pe  Avenue 18! spuse Max, dorind să facă confuzitatea de pe fața palidă a Hannei.

— Deci să înțeleg că nu era o sinucidere? întrebă Mattew, trântindu-se în fața calculatorului său. Iși lăsă cafeaua lângă tastatura, trosnindu-și degetele, făcând-o astfel pe Hanna să se strâmbe. Blonda ura ca Matt să iși trosnească degetele. I se părea un obicei prost. Și, deși i-a zis acestuia de atâtea ori să înceteze, Mattew se făcea că plouă, și o făcea mereu, enervând-o astfel pe blonda care era convinsă că partenreul său o face inteționat.

— Nu! Sunt convins de asta! Vreau date despre Harris Anderon, locuiește, cum a zis Max, pe Avenue 18, numărul 17, etajul 2 în blocul de lângă cafenea. Sunteți gata să rezolvați o crima? spuse Dylan că entuziasm, ridicând sugestiv din sprâncene.

  —  S-o facem! zise la fel ca un copil mic, Mattew, zâmbin larg la ecranul din fața sa. 

—  Să vedem, eu mă ocup de prieteni și familie iar tu, de restul! i se adresă Hanna lui Mattew, aruncându-i un zâmbet arogant. Iși așeză mânile pe tastatura, îndreptându-și spatele, privindu-l pe furiș pe Mattew care deja se apucase de treabă.

— Deci , victima, Harris Anderson are patruzeci și cinci de ani și este divorțat. Copilul, Louis Anderson  in vârsta de șaptesprezece ani a rămas cu tatăl său după divorț,vizitandu-si destul de des  si mama care s-a recăsătorit. Lucrează in sectorul bancar ca economist. Nu are antecedente cu politia, spuse Mattew, trosnindu-și degetele, făcând-o pe Hanna să iși țugui buzele nemulțumită, privindu-l pe Toni cum se așează lângă partenerul său brunet.

—  Scrie că mai avea și probleme cu alcoolul, acesta fiind și unul dintre motivele care au determinat-o pe șoție să ceară divorțul. Aceasta a susținut că era foarte violent cu ea și cu copilul, spuse Hanna, căutându-l cu privirea pe Dylan, ochii ei verzi fixându-se pe modul în care Dylan iși tot atingea nasul, într-un mod destul de gânditor. 

— Și cu toate astea, băiatul a rămas in custodia lui...murmură pe un ton meditativ Adelaide, încercând să înțeleagă cum este posibil așa ceva. Din punctul ei de veere, dacă tatăl avea probleme cu alcoolul și era violent, băiatul nu avea ce căuta în custodia lui, și tot ce îi trecu acum prin minte era faptul că ori cei doi soți au avut la divorț un judecător foarte prost ori aici era vorba de altceva, poate chiar mită. 

 I se părea ciudat doar acest gând. Mită... nu te poți juca cu viitorul unui copil, orice ar fi! Și totuși, Louis părea destul de atașat de tatăl său. Blondul era foarte afectat de moartea tatălui său. Să fie oare vorba de sindromul stockholm? 

— Ok, păi, vesti de la Lara nu avem. Autopsia nu este gata, iar, Christian a zis că acum verifică dacă sunt amprente pe bilet sau cuțit, spuse Max, verificându-și telefonul, scoțând-o astfel din visare pe Adelaide.

—  Până sunt gata cred că ar trebui să începem să punem niște înterbări, zise Dylan zâmbind.

Se simțea însfârsit în largul lui, în acest oraș și sediu. Rezolvatul cazurilor îl făcea pe Dylan să uite de tot ce este în jurul său. Se simțea ca într-un film de acțiune, unde sfârșitul acestuia depinde doar și doar de persoana lui... de a lui și de partenera sa insuportabilă, care pare că l-a lăsat în pace pentru câteva minute bune, poate cu puțin noroc, pentru câteva ore.