Prințul dispărut (volumul 1)

♛2. Seara convingerii.

Roti cheia în broasca ușii, strâmbându-se nemulțumit de scârțâitul deranjant creat de aceasta, când mâna lui dreaptă o împinse către interior, și intră cu pași greoi în noul său apartament.

Un iz de vechi și nelocuit se simțea peristent în toate încăperile, iar Dylan se îndreptă direct spre geamurile înalte de la sufragerie, pe care le deschise la maxim.

Privind printre gene goliciunea apartamentului său, Dylan își trânti casca pe măsuța de cafea, din sticlă, și își descălță bocancii, aruncându-i neglijent pe holul îngust și prăfuit.

Cu o mână deschise fermoarul gecii de piele, în timp ce cu o alta își scoase telefonul, pe care-l lăsă pe canapeaua, pe care se așeză și el ulterior.

Cu o intenție nu foarte accentuată de a despacheta toate cutiile din jurul său, Dylan se gândi cu groază la momentul în care va trebui să-și facă timp să monteze dormitorul și restul sufrageriei.

Nu era venit decât de o săptămână în Wallingford, și se așteptase la cu o totul altă primire din partea lui, dar cum ghinionul obișnuia să-l urmărească oriunde ar merge, Dylan a ajuns cu mașina în service, din cauza unui taximetrist neatent, ce n-a frânat la timp, și-a distrus cinci dintre cele șase cămăși elegante pe care le deținea, din cauza unor chelneri grăbiți și nu în ultimul rând a cunoscut-o pe ea.

Adelaide Cooper.

Noua lui partaneră, al cărui caracter se afla într-o discrepanță totală cu corpul și trăsăturile firave.

Încă de când ajunsese în parcarea somtuoasei clădiri ce purta denumirea de sediu Maxewell, se simțise urmărit.

Înițial nu înțelesăse de ce. Își spusese chiar că devine paranoic, până să se hotărască să analizeze, înainte de a intra, noul sediu, și să o zărească pe ea, pe undeva pe la etajul trei, privindu-l cu nerușinare.

Imediat cum a fost zărită, tricoul ei de un galben aprins, de-a dreptul deranjat, a dispărut subit înapoi în încăpere.

Nu i-a dat importanță, căci Maxwell Grey a ieșit în întâmpinarea lui, cu un zâmbet larg și călduros pe față.

Cazul lui Puissant îl adusese în pragul nebuniei, căci mai bine de jumate din vechea sa echipă fusese ucisă în procesul de capturare al acestuia, iar întoarcerea în vechiul său sediu Crafts, după un asemnea eșec, era deja mult prea mare pentru sufletul său.

Ceruse transferul într-un alt sediu, iar, când oferta lui Max i-a apărut în față, zâmbindu-i oarecum larg, promițându-i un nou început, a acceptat fără să clipească.

— Adelaide este detectiv de doar două luni, iar toți din sediu o adoră. Ca să învețe ceva, ca să învețe să fie responsabilă în aceasă meserie, are nevoie să aibă un partener priceput, care să nu o cunoască, și care să nu-i accepte atât de ușor copilările, cum fac ceilalți. Cred că tu ești persoana potrivită, pentru a o învăța. Ești persoana potrivită, cu care să creeze genul ăsta de conexiune! Max i-a zis, în timp ce erau în lift, și urcau către biroul său.

— Cât de rău poate să meargă asta? Sunt sigur că ne vom înțelege! Dylan spusese cu seriozitate, iar Max i-a râs în urechi.

Inițial nu a înțeles de unde atâta amuzament pe noul său șef, dar, după ce a cunoscut-o, a reușit să înțeleagă.

Putea să meargă rău. Putea să meargă foarte rău.

A venit în sediu cu o zi mai devreme pentru a o cunoaște, pentru a nu o face pe brunetă nevoită să lucreze cu el în aceași zi în care a aflat că are un partener, dar, Dumnezeule, cu cine să vorbească?