Psychotic-Romanian

Capitolul 29

Doamna Hellman POV

Am trecut prin multe greutati de-a lungul vietii mele, unele mai dificile ca altele. De la a pierde un catelus la varsta de 8 ani pana la a fi jufuita si violata la 19 ani. Dar nimic, nimic nu e mai rau decat acel sentiment pe care il ai cand iti vezi singurul fiu intr-o balta de sange zdrobit si aproape de nerecunoscut. I-am spus lui Rosemary sa se grabeasca cu el la spital, mai tarziu sa il pot vizita.

In timp ce incercam sa incetam panica brusca si intrebam daca mai e sau nu in viata, trebuia sa conduc institutul. Si sa fac o treaba mai buna,sa ma asigur ca asa ceva sa nu se mai intample. Trebuia sa scap de orice rautate care ameninta bunastarea in Wickendale. Pana la urma, se pare ca trebuia sa conduc institutul asta mai mult ca pe o inchisoare decat ca pe un spital de nebuni criminali. 

Dar acum, nu era vorba de Wickendale. Era vorba de baiatul meu. Frumosul si problematicul meu baietel. La cei 21 de ani ai sai era foarte destept, si in ciudat tuturor eram mandra de el. Si monstrul ala, Harry ala l-a batut pana l-a omorat. Deci desigur ca a trebuit sa ma ocup de el. Sa-i fac ceva lui si micutei sale prietene, sa nu ma mai deranjeze pentru o perioada, ceva care speram sa ii opreasca din incercarea de a face orice voiau ei sa faca.

Cred ca terapia cu electrosocuri o sa fie buna.  Imi amintesc si acum momentul glorios cand socul si durerea au trecut prin ochii baiatului iar Rose tipa si plangea de partea cealalta a usii. Acel moment mi-a dat putere, imi amintea ca orice as fi facut, eu eram cea in control. Ei erau doar simpli pioni in joc.

Si as vrea sa spun ca Harry o merita. As vrea sa cred ca el a fost cel care a jupuit femeile alea, dar in adancul sufletului meu,desi nu recunosc des, stiam ca nu e vina lui. James a fost mereu diferit, si mereu l-am acoperit si am mintit pentru el in timp ce el isi facea activitatile.

Nu mi-a explicat niciodata ce erau acele "activitati", dar dincolo de negare stiam adevarul. Dar am ascuns intuitia aceea si am blocat undeva gandul, acoperindu-l cu o incredere deplina ca fiul meu era un baiat bun. Am refuzat sa cred ca ceea ce stiam era adevarul, de dragul fiului meu si pentru mine. 

Un zgomot incet, o miscare de pe un pat de spital m-a scos din gandurile mele. Patul era la peretele opus, la celalalt perete fiind un mic birou. In stanga era un dulapior plin cu medicamente si perfuzii. James se odihnea sub un cearsaf alb in fata mea iar eu stateam pe un scaun din plastic. Avea o proteza in jurul gatului, un bandaj pe nasul sau spart, o punga cu gheata pe cap care trebuia schimbata cu regularitate, buza taiata, si un ochi umflat cumplit. Mai erau si alte bandaje pe pielea lui si medicamente pentru durere, dar parea sa fie constient. "James" am spus. Capul sau s-a lasat pe  o parte si a murmurat confirmandu-mi. "Poti sa ma auzi?"

"Da" spuse incet. Probabil nu a baut apa. 

"James, ce ai facut tu ieri a fost complet deplasat. Cum ai putut sa fii atat de idiot?"

Nu parea sa fie suprins sau curiors despre ce vorbeam. 

"Stiam..." zise soptind, dar apoi se opri sa respire. "Stiam ca o sa o faci." si acum stiam excat la ce se referea. Voia ca Harry sa il bata ca sa poata fi pedepsit. Desi, nu eram sigura de intentiile lui, nu am vrut sa intreb.

"Asculta James. Sunt la fel de fericita ca si tine,  sa il pedepsesc pe Harry. Dar orice planuiesti, nu trebuie sa implice pacientii. Nu-mi mai implica institutul in activitatile tale. Este prea riscant si de abia tin locul ala intreg asa cum e."

El dadu din cap, desi nu eram sigura ca a auzit. "Vorbesc serios. Nu-mi strica treburile."

"Niciodata" spuse ragusit, dar cu un oarecare sarcasm in vocea sa care m-a nelinistit. Am ales sa il ignor si sa aranjez florile pe noptiera de langa patul sau.