Psychotic-Romanian

Capitolul 36

Harry POV

La naiba cu toate. Asta nu o sa se intample nici in ruptul capului. Ma puteam opune doamnei Hellman si schemelor ei sadice, le puteam permite paznicilor sa ma conduca precum in caine in lesa, si chiar as tolera prezenta lui James, acum ca l-am batut.

Dar nu as lasa niciodata un violator bolnav oriunde langa Rose. Nu il voi lasa sa o conduca pe holuri in fiecare zi cand eu nu sunt in preajma sa ma asigur ca e in siguranta. 

Am crezut ca cel de care vorbea Jane, a fost James. Si eu si Rose credeam la fel. Eram siguri de asta. Dar nu, locul asta era plin de niste paznici respingatori de josnici. James, Norman, Kevin, si oricine era cealalta persoana la care se referea Jane.

Patru psihopati care tratau femeile ca niste sclave sexuale, toti avand acces la Rose a mea. Al dracu' de perfect. Puteau sa arda toti in iad, dar pana atunci, nu ii voi lasa in preajma ei. In niciun caz. 

Doar gandul  ca unul din ei avea ochii pe Rose, gandindu-se la ea, vrand sa o atinga, ma innebunea. Si imagineaza-ti, daca intr-o zi nu voi fi acolo, ei vor avea oportunitatea sa o faca.  Nenorocitul ala de Kevin putea sa incuie usa celulei si nimeni nu afla. I-a facut-o lui Jane, asa ca de ce nu si Rose?  Putea sa o invinga in orice clipa si sa faca ce voia el. Pranzul se termina in  cat, 30 de minute? Si apoi, din nou vor fi doar ei doi, singuri pe un hol intunecat fara martori intregi la cap.

Gandul m-a facut aproape sa tremur de furie si m-am ridicat brusc de unde stateam. Nu mai suportam. ”Ma intorc imediat”  le-am anuntat pe cele 3 femei. M-am ridicat si toate s-au uitat la mine, fiecare cu cate o expresie diferita. 

”Unde te duci?” m-a intrebat Rose, ochii sai mari uitandu-se la mine printre genele sale lungi si negre.

”Nu-ti face griji. Ma intorc imediat.” i-am spus din nou, sarutand-o in crestetul capului. Gestul meu a linistit-o oarecum, dar nu a protestat. Am mers spre paznici, care stateau in linie langa perete, gasindu-l cu usurinta pe Brian.

Vorbea cu alti barbati, care de abia s-au uitat la mine cand m-am apropiat. ”Trebuie sa o vad pe doamna Hellman.” am cerut. S-a uitat la mine mai mult decat surprins. Mai mult usor amuzat. 

”Dupa pranz.” a spus indiferent, si a continuat sa vorbeasca cu ceilalti. 

”Nu, acum.” deveneam din ce in ce mai nerabdator si nervos. Ceva in tonul vocii mele l-a facut sa-mi acorde mai multa atentie. 

”Harry, pranzul se termina in jumatate de ora. Putem-”

”La naiba, doar du-ma acum acolo. E urgent.”

Barbatul scund ofta ca si cum era suparat, dar s-a conformat si si-a parasit prietenii. Am fost suprins ca el chiar m-a ascultat. Ma asteptam mai mult la alte comentarii. Poate ii era frica de mine, sau poate era mai putin oribil decat ceilalti paznici. S-a scuzat de la conversatie si apoi  se intrepta spre usa, cu mine la doar cativa metri in fata lui.

Lungimea holurilor inca era vopsita cu obisnuita si groaznica nuanta de intuneric. Pasii nostri se auzeau de-a lungul holului, facand viraje pe coridoare pana cand am ajuns la biroul amantei lui Satana. Probabil nici macar nu era inauntru, dar a meritat riscul. 

Am incercat sa mentin o oarecare politete asteptand ca Brian sa intre primul, oprindu-ma din a da buzna. A ciocanit inainte sa intre, dar apoi a intrat oricum. ”Uhm, doamna Hellman?” intreba el. Daca n-as sti mai bine, as fi crezut ca era putin agitat. ”HArry Styles vrea sa va vada.”

Am auzit ceva de genuș ”trimite-l inauntru” si pentru putin timp asta m-a nelinistit. Suna mai putin ca o cerere si mai mult ca o condamnare la moarte.