Psychotic-Romanian

Capitolul 34

 Imi cer scuze, probabil sunt propozitii fara sens... o sa ma ocup de ele mai tarziu.

Efectiv nu am timp de nimic. :|   -A-

 

Exista mai multe tipuri de frica. Cele mai multe temeri sunt egoiste. Ca si oroarea paralizanta a propriei morti, senzatia ciudata de a fi singur noaptea. De multe ori ne este frica de durerea datorata emotiilor si trupurilor noastre. Cateodata e imposibil sa nu-ti fie frica.

Dar si mai rau de atat, era teama pentru altii. Atunci cand iubesti pe cineva mai mult decat te iubesti pe tine inseti iar pericolul lor te sperie. Si am indurat teama asta, mai mult decat o data. Mi-a fost teama si inca ma tem pentru Harry cand intra ori de cate ori in probleme, ceea ce parea sa o faca des. Ziua in care i-am auzit tipetele inabusite in sala de tarapie cu electrosocuri, mi-a fost teama mai mult decat am crezut ca este posibil. 

Deci, atunci cand Norman s-a apropiat de mine, candva speriata de moarte, acum nu imi mai era frica. 

Uniforma lui era mai larga decat a celorlalti pacienti, pentru a o umple cu trupul sau masiv. Avea un zambet gretos afisandu-si dintii cariati. Chelia lui si varsta evidenta il faceau mult mai inspaimantator. Tatuajul cu sarpele adaugat pe chipul sau, il faceau sa para cel mai deranjant om pe care l-am intalnit vreodata.

Ritmul rapid al batailor inimii mele a luat-o la fuga atunci cand era la cativa metri distanta de mine. Bine, poate imi era frica, dar nu atat de mult cat trebuia sa-mi fie. Dar as sta pe loc. Nu putea sa-mi faca nimic drastic aici, cu zeci de trupuri in jur ca martori.

Norman s-a pus in scaunul de langa mine, si am incercat sa nu vomit pe loc. Nervii mei si putoarea respiratiei sale nu ajutau deloc. Vocea sa era intunecata. Chiar mai adanca decat a lui Harry. "Iti amintesti de mine, Rosie?"

Nu am putut impiedica fiorul care s-a tarat involuntar pe sira spinarii mele. Nu era niciun raspuns de dat, asa ca nu am raspuns.

"Am avut vise despre tine, stii..." spuse el nepierzand timpul. "Nu prea ai ce sa faci cand esti in coma, decat sa visezi. Iar tu erai in toate visele mele. Ultima amintire pe care am avut-o. Eu, atingand-te in intuneric, chiar inainte ca micutul tau iubit a trebuit sa strice toata distractia."

 "Daca pui  un deget pe mine, o sa o faca din nou." am spus, sperand ca sunam mai putin ingrijorata decat ma simteam. Vorbele lui Norman pareau ciudate si agitate. Nu ii ieseau pe gura normal, si era evident ca in mintea lui nu era ceva in regula. Dar parea sa imi inteleaga raspunsul.

Si se pare ca nu ii placea.Poate erau amintirile cand a fost dat cu capul de perete sau poate altceva, dar a inceput sa dea furios din cap. "Nu, nu, nu, nu, nu." Dintii sai erau inclestati iar mainile incordate in pumni. "Nu o sa o faca."  expresia pe care o avea parea sa fie nervoasa, ca un gand sacaitor si nedorit care  ii cicalea mintea. Iar din cauza acelui gand el s-a ridicat  frustrat din scaun iar eu am rasuflat usurata. S-a terminat mai usor decat ma asteptam. A plecat undeva in spatele meu si mi-a luat cu el grijile.

Dar aveam un obicei de a ma gandi prea repede. Destinatia lui in spatele meu, aparent era chiar in spatele meu. Gura aia a lui puturoasa era langa urechea mea,i ncat am tresarit cand a soptit. "Nu. O sa ma asigur ca el nu o sa fie acolo, iar eu voi termina ce am inceput."

Harry POV

Noaptea era intunecata. Calma. Nu era linistita, dar nu era niciun sunet. In absenta luminii, ochii mei puteau distinge doar forme abstracte, dar desi nevazute, ele pareau familiare, asa ca nu mi-am facut griji. Trupul meu era pe o saltea. Eram singur dar ma sinteam confortabil in singuratatea mea, intunericul din camera inducand o stare de somnolenta. Nu eram sigur unde eram dar nu parea sa-mi pese. Nimic nu parea sa-mi pese, si fiecare muschi din trupul meu era relaxat din cauza asta. Eram in siguranta.