Psychotic-Romanian

Capitolul 26

Harry POV

Facem prajituri.  James s-a intors si putea sa o ia pe Rose in orice clipa, la Wickendale se faceau ilegal teste pe creierul pacientilor, iar noi aveam nevoie disperata de un plan de evadare; dar uite-ne aici, facand prajiturele. Incepeam sa ma satur de toata treaba asta, mergand la terapie, sa am sesiunile astea de grup, si cea mai putin preferata mea, sa fac prajituri. Era ca si cum ei incercau sa insufle normalitatea in cele mai ciudate vieti si sa gaseasca un leac pentru cele mai incurabile minti prin activitatile zilnice. Dar eram aproape sigur ca astea nu vor ajuta cu nimic. 

In plus, jumatate dintre noi eram incatusati si ce naiba faceam noi nu iesea prrea bine, iar pacientii nici macar nu aveau voie pe langa cuptoare. Slava Domnului ca  nu trebuia sa facem asta mereu. Cateodata mai era si arta si mestesugarii sau pictura sau altceva la fel de stupid.  Eu, impreuna cu alti cativa, nu participam asa mult la activitatile astea. In general imi gaseam un loc si fumam asteptand sa se duca timpul.

Si asta am facut si de data asta. Am luat un scaun din plastic de la o masa mica din coltul 'bucatariei' si m-am asezat, tigara fiind deja aprinsa in mana mea. Am inhalat nicotina in plamani si am expirat, pufaind inele de fum prin aer. O insotitoare, o femeie cu parul inchis si in jur de vreo 40 de ani, veghea asupra pacientilor si ii sprijinea in timp ce cativa gardieni asteptau afara, fiind gata sa dea buzna daca era nevoie. Eram doar eu cu ea si pacientii.

Cateodata auzeam cateva fragmente din conversatii, incercand sa pun cap la cap ceea ce spuneau. Nu m-am bagat niciodata in tr-o conversatie aici vazand ca oamenii astia erau cu totii nebuni, dar era interesant doar  sa asculti. Sa auzi cum lumea vorbea si tu puteai percepe ceea ce spuneau.  Era ca s cum orice ar fi spus iti dadea o mica idee despre vietile lor. Ca si o femeie, a carei nume cred ca era JAne, avea ochii de un gri salbatic si o culoare aramie a parului. Era mult mai in varsta decat mine, probabil mai mult de 35 de ani. 

Cand vorbea, tunul vocii ei era incet. Daca un angajat sau pacient spunea un cavant mai tare sau facea o miscare brusca, ea se indeparta imediat de ei. Asta ori s-ar fi holbat la ei cu o expresie precauta si vigilenta. Doar modul in care vorbea cu nevrozitate si  abia daca zicea ceva, iti spunea tot. Nu parea periculoasa ci mai degraba contrariul. Parea speriata. Probabil a fost ranita, adica foarte ranita inainte sa vina aici. Tensiunea ei constanta si nevrozitatea, dar probabil, de asemenea, a ranit si ea pe cineva la randul ei daca a primit un loc la Wickendale. A facut ceva mizerabil si nebunesc daca era aici in locul asta. Sau cel putin, asta am ghicit din vorbele ei spuse pe un ton ingrijorat si nesigur.

Dar pana la urma ce defineste nebunia? E mintea ta sau a persoanei care te-a judecat? Pentru ca noi toti, nu conteaza cine esti, putem deveni nebuni uneori. Exista momente in care ori stim prea multe ori prea putine. Necunoscutul poate fi un loc infricosator, dar cunoscutul poate fi chiar mai infricosator. 

Si asta era un psihopat, cel putin pentru mine.  Cineva care stie prea putin. Emotiile lor au fost indepartate iar gandurile lor s-au amestecat. Sunt pierduti, inca constienti si capabili de lucruri teribile, dar pierduti.  Nu au motive sau emotii in spatele scrimelor lor, doar o usoara decalnsare sau o urma infima de sentiment cat sa le dea putere. S-ar putea sa diferentieze raul de bine, dar lipsa sentimentelor ii face sa nu stie cum sa se descurce cu ele. Sunt psihopati pentru ca sunt violenti  fara motiv si plini de ura fara explicatii.

Dar mai e si cealalta parte. Cei care stiu prea multe. Cei care sunt mult prea constienti de lucrurile care ii inconjoara; cei care stiu aproape totul. Ei permit acestor lucruri sa le intre in minte si cateodata ii pot manca de vii, dar altele ii pot ajuta. Ei nu simt emotii sau empatie dar asculta. Ei inteleg cum sa mimeze emotiile celorlalti. Mint, manipuleaza si o fac in asa fel incat sa nu iti dai seama care sunt adevaratele lor intentii.