Psychotic-Romanian

Capitolul 32

Harry POV

Vaz. Auz. Pipait. Gust. Miros.  Cele cinci simturi comune. Pe toate le experimentezi in fiecare zi a vietii tale. Insa am invatat foarte repede, ca astea nu erau toate. Mai era un simt, simtul de a simti. Si nu era ca simtul atingerii, sa simti materialul sau suprafata neteda.

Nu era acel simt, ci mai degraba unul in interiorul tau. Cele cinci simturi includeau experienta a multor lucruri, dar nu si durerea. Nu si dragostea. Nu si frica. Si acel al saselea simt, simtul de a simti, era cel mai rau dintre toate, pentru ca era singurul care exista in cosmarurile mele.

Nu imi amintesc pipaitul atunci cand ma trezesc. NU imi amintesc sa fi vazut ceva care sa induca frica. Nu imi amintesc vreun sunet oribil, gusturi teribile sau mirosuri neplacute. Imi amintesc doar simtul. Ce am sintit nu puteam fi sigur, dar era ceva oribil.

Poate era durerea de la biciuirea spatelui meu, care imi lasa pe piele nimic altceva decat niste taieturi adanci si sangeroase. Poate era tortura cumplita de a simti fiecare nerv, muschi si os din corpul meu din cauza spasmelor electrice. Sau poate era durerea profunda din cauza pierderii persoanelor dragi care faceau cosmarurile asa terifiante. 

Cel pe care l-am avut in noaptea asta a fost cel mai rau de pana acum. Trupul meu s-a ridicat atat de repede incat m-a durut, si desigur ca a urmat un tipat care s-a rupt din gatul meu. Singurul lucru care se putea auzi, era acel strigat ragusit de nebunie acoperind holurile intunecate in mijlocul noptii. Pieptul meu se ridica si cobora foarte repede iar trupul imi era scladat in propria sudoare, fierbinte si cu o adrenalina pompand prin vene din cauza starii de somnolenta. 

Pentru o  clipa am fost paralizat de frica iar ochii mei erau larg deschisi, si cautau o licarire de lumina. Nu puteam sa vad si toate ideile unde as putea sa fiu, lipseau. Dar apoi mi-am amintit. Wickendale. Da, aici eram. In celula mea. Era un cosmar. Siluetele teribile pe care am incetat sa mi le amintesc nu erau reale. Sau poate au fost, dar nu erau prezente acum. Acum eram bine. "La naiba" am respirat.

 Si impreuna cu un val- nu, cu un al dracu' de tsunami- de usurare, simturile au revenit. Puteam sa deosebesc caramizile din pereti si de abia puteam sa-mi vad asternuturile albe. Imi puteam vedea uniforma aruncata pe jos si aparent, mi-am dat boxerii jos in timpul noptii fierbinti avand in vedere ca in cladire era foarte cald.

Puteam simti sub mine arcurile saltelei, si sa simt cum imi curgeau picaturile de transpiratie pe frunte. Imi puteam gusta respiratia statuta si imi puteam auzi propriile respiratii. Puteam simti mirosul mucegaiului din locul asta murdar. Si, cel mai bine, nu simteam durere. Era prima data cand eram chiar fericit ca stau in celula mea decat in alta parte. 

Ar fi mult mai bine daca as fi avut-o si pe Rose langa mine, sa-mi calmeze temerile si sa ma aduca pe deplin la realitate. Dar ea era la un intreg coridor departare. M-am intrebat ce facea acum. Avea si ea cosmaruri? Oare s-a trezit dorindu-si ca eu sa fiu langa ea? Ori a fost destul de norocoasa incat sa poata dormi? Nu era nicio cale  de a afla, asa ca tot ce am putut face  era sa ma rezem cu spatele de peretele rece, si sa strang cu pumnii de cearsafuri ca sa fac tot posibilul sa raman treaz.

Rose POV

Cuvantul folosit de multe ori pentru starea curenta dintre mine si Harry era asta: nestire. Cuvantul asta parea sa fie din belsug in lumea asta. Nu numai ca nu aveam cunostinte despre iubire, dar, de asemenea, nu stiam nimic nici de evadare.