Psychotic-Romanian

Capitolul 7

A/N: Capitol nou. Cine-i mandru de noi? :)) Vom incerca sa postam un capitol pe zi sau o data la doua zile. Ally are de dat niste examene deci nu va avea prea mult timp de tradus, dar o sa incerc eu sa traduc si pentru ea. Deci nu ne mai presati ca vreti next pentru ca noi chiar ne straduim. Speram sa apreciati asta. Alt trailer la media :D Spor la citit!- Diana

Harry POV

Ce usurare era sa fiu din nou aici. Casa, dulce casa, nu? Doar sa inhalez acest miros vechi de voma si picioare, sa stau pe patul asta care scartaie si pe asternuturile prafuite si sa fiu inchis in spatele unor usi automatice imense fara nici un fel de ocupatie. Iubesc asta.

Imi taraiam picioarele de-a lungul podelei de ciment in timp ce mergeam spre saltea, asezandu-ma cu un oftat prelungit. Jur,daca tii o persoana perfect normala, o saptamana in una din celulele astea ,cu siguranta o sa inebuneasca.

Nu exista cu adevarat un tratament, nici mancare buna, ci doar pedepse groaznice si foarte multa biciuire. Stiam ca Wickendale va fi oribil dar asta mi-a depasit asteptarile. Singura parte a zilei in care nu imi doream sa ma sinucid era cand vorbeam cu Rose. Ea era singura persoana sanatoasa la cap, cu care chiar puteam discuta lucruri normale.

Am incercat o data sa vorbesc cu tipul ala James, dar parea agitat in preajma mea. Parea sa ezite sa vorbeasca cu mine si ma vedea ca pe un ciudat, imi raspundea doar in propozitii scurte, de un cuvant.

Imi place Rose, m-am decis. Nu parea sa ii fie teama de mine si daca ii era nu se comporta ca si cum i-ar fi. Desigur,era enervanta, ca si mine de altfel.  Dar ea m-a tratat ca pe o persoana normala, nu ca pe un pe subiect psihologic.

Ceea ce erau, majoritatea de aici, pentru aceste fiinte "superioare" si "sanatoase". Dar chiar nu eram atat de diferiti. Mie imi place sa cred ca toti suntem nebuni.Toti avem o parte a mintii care este putin mai intunecata si bolnava, doar ca unii exploreaza acel loc putin mai mult decat o fac ceilalti.

Brusc am fost scos din filosofiile mele intelepte de ecoul unor pasi de pe hol. La inceput nu i-am dat atentie  pentru ca o multime de oameni merg pe aceste coridoare cum ar fi angajatii, pacientii sau chiar vizitatori. Dar cand am auzit vocile a inceput sa-mi creasca interesul.

"Ar trebui sa ii spunem doamnei Hellman?" M-am chinuit sa aud soaptele pline de teama. Cred ca erau ale unei femei.

"Nu, eu cel putin nu am de gand." vorbi o alta femeie.

"Rosemary trebuie sa spunem cuiva! Unuia dintre gardieni poate?"

"Fa ce vrei Helen,eu nu ma bag. Ceea ce  am vazut noi a fost....." Aproape i-am putut auzi tremuratul. "A fost absolut ingrozitor, nu vreau sa mai vorbesc despre asta. Nu ma bag. Vreau sa uit ca am vazut aia."

Puteam auzi vocile lor apropiindu-se si  am prins barele de metal ale celulei mele, aplecandu-ma mai in fata pentru a putea vedea mai bine femeile necunoscute.

"In plus,nici nu trebuia sa fim acolo jos. Am puteam intra in mari probleme." A spus vocea lui Rosemary. Erau foarte aproape acum.

"Asa si?Nu putem sa nu spunem nimanui." A spus Helen.

"Las-o balta!" A zis dur Rosemary. "O sa ii gaseasca cineva pana la urma"

In timp ce a spus asta au trecut pe langa celula mea. Mergeau rapid si nu s-au uitat in directia mea, asa ca nu am putut sa le vad chipurile.

Nu ma puteam abtine sa nu ma intreb despre ce naiba vorbeau. Se intampla ceva straniu aici la Wickendale,asta stiam de la inceput. Ceva rau.Dar nu puteam descoperi ce. Si acum, aceste doua angajate erau speriate de ceva ce au vazut in interiorul institutului, ceea ce doar mi-a confirmat suspiciunile. Plus ca acesta este singurul lucru interesant pe care l-am avut pana acum asa ca nu m-am putut abtine sa nu imi deschid gura.