Psychotic-Romanian

Capitolul 44

HARRY'S POV

Wickendale era infestat de paznici, angajati si personal. La fel ca si gandacii din crapaturile peretilor, se tarau  printre holurile inguste si coridoarele mari. Daca eu si Rose am fi fugit pur si simplu pe holuri ar fi fost inevitabil sa nu dam peste ei. Bine, exista o sansa sa fim mai rapizi ca ei, dar era foarte mica. Doi pacienti fugind pentru viata lor ar trece neobservati numai printr-un miracol.

Dar un pacient si un paznic abea daca ar ridica vreun semn de intrebare. Si de asta a trebuit sa-l omor pe James. Sau cel putin asta era motivul pentru care doream sa cred ca il vreau mort.

Cand James s-a intors, incapabil de a reactiona inainte sa-i mai dau un pumn, durererea sfasietoare din incheietura mea era revigoranta. Si asta pentru ca inseamna ca eram mai aproape de libertate. Pentru ca de fiercare data ca el facea un pas in spate insemna ca suntem mai aproape de a pleca de aici. Continuam sa-mi spun asta. Si ce daca eram putin bucuros stiind ca aveam sa-l omor pe omul din fata mea.?  Era placut pentru ca in sfarsit aveam sa ma razbun pe omul care aproape le-a distrus pe singurele persoane pe care le-am  iubeam. Si-a batut joc de viata mea si acum eu am sa o sfarsesc pe a lui.

Dar chiar si asa, dupa toate aceste scuze stiam ca nu era tot. Inafara de dorinta de a pleca si de a ma razbuna mai era ceva.

M-am uitat la James  , asa cum era el acum/ Isi freca maxilarul cu o mana, ochii sai erau mari cat cepele si era confuz.

" Ce-?" a inceput , dar a fost intrerupt de pumnul meu. Si ma durea mana ca dracu', dar durerea alarmanta  se simtea bine stiind ca pentru James era mai rau.  Corpul sau se clatina, dar gandi repere, miscandu-si mana spre arma sa de la brau. Totusi, eu am fost mai rapid.

Piciorul meu i-a lovit incheietura inainte sa poata ridica arma. Arma clampani pe podea. James mormai de la impact  si isi tinea incheietura in cealalta mana pentru a atenua durerea. Dar, s-a ridicat repede, gata sa se apere. Acum era gata sa lupte pentru el. Stia ce fac si voia sa incerce sa ma opreasca. Dar eu aveam ceva ce el nu avea. Adrenalina proaspata curgandu-mi prin vene si dorinta de a scapa de aici in minte. Eram furios si aveam si un scop. Tot ce avea el era dorinta de a se proteja. Si asta nu e suficietn ca sa-l salveze.

" Harry, oprestete,"  A cerut impunator. " Nu vrei sa faci asta. Lasa-ma sa te conduc inapoi in celula ta."

Nu am putut sa opresc chicotitul ce a venit din adancul pieptului meu. Sa ma duca inapoi in celula? Vorbea serios?

Si atunci i-am mai dat un pumn.

De data asta nu a mai intrebat nimic si nu nu a mai stat in starea sa de zapaceala. De data asta a actionat, si m-a luat prin surprindere. Pumnul sau a venit spre mine, lovindu-ma intr-o parte suficient de tare incat sa fac cativa pasi in spate. Obrazul meu ustura. Tocmai m-a lovit? Durerea din obrazul meu confirma asta, alimentandu-mi furia. Dupa tot ce a luat de la mine, dupa toate prin care m-a pus sa trec, pe care a pus-o pe Emily sa treaca si pe Rose, crede ca are dreptul sa ma atinga cu vreun deget? Mi-am strans pumnii si mi-am inconjurat maxilarul. Mi-am intors capul si am scuipat sange, repere, totusi, ca sa ma pot intoarce la James. Al naibii James.

Am facut un pas catre el si i-am dat un pumn cu toata forta si viteza pe care furia mea o putea crea.

Pumnul meu s-a izbit de fata sa cu un scartait satisfacator,  in timp ce-i puteam simti osul zdobindu-se sub pumnul meu.

Si asta e ultima amintire din realitate pe ca re o am. Imaginea acestui barbat care mi-a provocat atata durere, care mi-a adus atat de multa ura, atat de multa furie si atata durere. Deodata s-a transformat intr-ul alt om care imi provocase aceleasi entimente. Brusc nu mai era un paznic imbrqacat intr-o uniforma albastra. In shcimb parul sau s-a inchis la culoare la fel ca al meu. Parea acum mai inalt si mai mare.  Pe obraz ii crescuse barba si avea riduri in jurul ochilor . Parea s fi imbatranit douazeci de ani in cateva secunde.