Psychotic-Romanian

Capitolul 43

HARRY

La naiba! Azi evadam. Azi evadam în sfârșit din Wickendale, institutul pentru boli mentale. Asta era tot. Tânjisem pentru asta încă din prima zi, și uite că venise momentul. Bineînțeles că aveam încredere că vom scăpa de aici, eventual, dar acum că venise ziua mult așteptată, părea totul pre frumos ca să fie adevărat. Iar eu eram ca o epavă nervoasă.

Nu aveam emoții des, dar acum Harry cel calm tremura de nerăbdare. Remușcări și îndoieli își făceau loc prin mintea mea, frica săpând cu ghearele-i ascuțite. Emoția îmi dădea stomacul peste cap, iar anxietatea era eliberată prin transpirație. Rose și cu mine plănuisem totul până la cel mai mic detaliu, dar asta nu însemna că nu putea să existe vreo eroare în planul nostru.

Nu însemna că ceva nu avea să meargă prost. Iar dacă ceva mergea prost și ea avea să fie rănită, jur pe tot ce am mai sfânt că am să- Mi-am scuturat capul înainte ca gândul acela să pună stăpânire pe mintea mea. Nu va fi rănită pentru că nu voi lăsa asta să se întâmple. O să ieșim de aici. Totuși, presiunea asta nu îmi liniștea nervii, nici faptul că Rose era cea care iniția planul.

Bine, asta după ce Lori oprea curentul, pentru că ea e singura care are cheia. Era cea care putea ieși prima din celulă, hoinărind pe holuri singură și vulnerabilă în întuneric. La naiba, aveam nevoie să mă relaxez.

Dacă Lori și-ar fi făcut deja treaba ca să ne putem mișca fără prea mult timp de gândire, ar fi fost perfect, dar în loc să înceapă acțiunea chiar acum, am fost lăsat să îndur minutele interminabile în care am regândit planul și am analizat posibilele complicații iar și iar.

Partea întâi: Lori oprea curentul, Rose își descuia celula și mă elibera, eu mă ocupam de James, în timp ce Rose recupera bagajele noastre. Apoi aveam să ne întâlnim. Mintea mea era prea plină de alte gânduri ca să mai proceseze restul schemei noastre.

Mă gândeam la faptul că Rose și cu mine puteam fi în sfârșit împreună, singuri. Mă gândeam că vreun paznic sau angajat se va pune în calea acestui lucru. Mă gândeam că voi fi nevoit să ies de aici bătându-mă și înjunghiind oameni. Toate aceste gânduri mă făceau să mă tem că poate nu ar trebui să părăsesc acest loc care se presupunea că îi ajută pe nebuni. Și atunci s-au stins luminile.

ROSE POV

Să spun că eram emoționată ar fi fost puțin. Eram tensionată, amețită și simțeam că nu pot respira. ”Nu da cu bâta în baltă!„ îmi tot repetam iar și iar. Să-l scot pe Harry de aici era țelul meu de mult prea mult timp și trebuia să reușesc. Cine știe ce ar urma dacă nu aș reuși,

Cheia din buzunarul meu părea mult prea grea, de parcă toaă groaza și toți nervii pe care îi simțeam erau implantați în metalul său. Ochii mei priveau încontinuu spre lacătul ce mă ținea închisă în spatele gratiilor, iar eu încercam să îmi pregătesc mișcările pe care trebuia să le fac ca să-l descui. În mintea mea, am străbătut distanța până la celula lui Harry.

Mi-l puteam imagina acolo acum, nerăbdarea lui fiind echivalentă cu a mea. Puteam jura că avea o țigară între buze, iar linii provocate de încruntături îi gravau fruntea. Probabil stătea și dădea din picior nervos, poate se legăna înainte și-napoi. Și chiar nu era momentul să mă gândesc la asemenea lucruri, dar abia așteptam să ies de aici ca să putem fi împreună așa cum ne doream.

Dacă scăpam din locul ăsta, puteam să simt corpul lui puternic, pielea lui fina, buzele sale ce mă înveseleau și mâinile lui frumoase. Bineînțeles, erau și alte motive pentru care îmi doream să scap, dar cu tot acest stres și frica de locul ăsta, am tânjit după ceva care să mă facă să uit de tot. Dar trebuia să reușim să ieșim de aici, înainte de toate.