Vârsta Iubirii - FINALIZATĂ

7

După vreo 10 minute în sfârșit mașina se oprește. Sunt luată din nou pe sus și sunt dusă într-un loc misterios. De ce trebuie să fiu legată la ochi?

Apropiindu-mă din ce în ce mai tare aud un țipăt de copil care îmi pare cunoscut. Ajung în camera respectivă și sunt trântită, după care acel tip îmi ia acel material de la ochi. Nu îmi dau seama cine e.
Mă uit prin cameră până dau de... Nu pot să cred! În ce hal a ajuns fiica mea! Plânge, este neîngrijită, sigur îi e foame!

-Ce ia-ți făcut, monștrilor? încep să țip

-Stai liniștită, dragă. Nu i-am făcut nimic! Poate acum nu mai urlă dacă ești tu aici. spune un bărbat care stătea în umbră.

Până la urmă iese și dau iar de fața acelui asasin. Cine și-ar omorî propriul fiu în afară de... Michael. Bineînțeles!

-Tuu... spun răgușită

-Chiar eu! îmi zâmbește malefic

-Vei plăti, idiotule! încep să tip iar

-Vom vedea! iese din cameră împreună cu celalalt tip și încuie ușa.

Nu îmi vine să cred unde am ajuns! În ce hal suntem și încep să conștientizez că pot plăti chiar și cu viața! Îmi întorc privirea spre Carolline și mă uit la ea îndurerată. La propriul meu copil!

-Carolline, sunt mami!

-Se uită la mine și încearcă să își dea seama dacă sunt chiar eu. După un moment își dă seama.

-Mami? Mamii! începe să plângă în hohote. De ce m-ai lăsat singură? De ce m-ai părăsit? Încercă să spună dar abia putea vorbi

Când am auzit asta din partea ei m-a durut. Enorm! Enorm de mult! Parcă nu merit să fiu mama ei.

-Îmi pare rău, scumpo! Crede-mă! Nu am vrut să te las singură niciodată! încep să plâng și eu

-Tatii va veni după noi, nu-i așa?

-Așa e scumpo! Sper asta...