Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

21 ~ Langa tine

-In sfarsit, ai ajuns. 

Aproape ca striga Ayla, aruncandu-se in bratele prietenei sale. Erian ii raspunse la imbratisare, totusi cu o sesiune de dureri pe care incercase sa le tina tacute, undeva in mintea ei. O data ce se departa de ea, ii zambi Aylei cu incredere, sprijinindu-se in carja pe care i-o dadu Ari. Nu avea prea mare nevoie de ea, pentru ca, desi avea tendonul rupt, putea sa mearga, dar sa nu alerge. Carja o ajuta sa nu isi miste piciorul prea mult, pentru ca altfel ar fi durut-o soldul, ceea ce nu era nici asta scos din discutie. Rana de la muscatura Titanului anormal persista, in ciuda a cat de mult incerca Erian sa slabeasca durerile si numarul de miscari ale soldului sau. 

-Pe bune, credeam ca te-au aruncat intr-o temnita sau ceva de genul. Veni Jacob langa cele doua fete, urmat de Seila si Twain. Cum iti este piciorul? Intreba el, stanjenit, frecandu-se la ceafa cu degetele. Nu mai avea mana in ghips, ceea ce era de bine. 

-Sunt bine. Spuse Erian. Ankzahm a spus ca voi putea merge din nou asa cum trebuie, doar sa nu ma fortez prea tare din cauza soldului si a muschiului. In rest, sunt perfect sanatoasa. Zambi ea. 

-Ce bine, ce bine, chitai Seila, imbratisand-o puternic de talie, cu forta ei de urs. 

-Au! Chitai Erian din cauza puterii aplicate pe rana ei de pe abdomen, facand-o pe Seila sa se dea repede inapoi. 

-Scuze. Ingaima ea. 

-L-a vazut cineva pe Levi? Intreba Rose, apropiindu-se de cei cinci adolescenti, dar toti dadura din umeri, in semn de nestiinta. Erian arunca priviri de jur imprejur, si intr-adevar, Levi lipsea. Nu era ceva neobisnuit pentru el, mereu aparea si disparea cand te asteptai mai putin si erai luat prin surprindere. Erian o traise pe pielea ei in cele mai multe momente petrecute in compania lui. 

Nu ii scosese un cuvant urmatoarele doua zile pe care si le petrecuse in spatele zidurilor Sina, asta pentru ca nici el nu a mai venit de atunci in camera ei, sa vada cum se simte. Ari o scosese de cateva ori sa se plimbe pe holurile spitalului, - unde afla mai tarziu ca se afla, nu intr-o oarecare infirmerie la intamplare- apoi in gradini si il vazuse doar o data pe Levi, imbracat in camasa si pantalonii negri. Nu venise sa isi ia jacheta inapoi, asa ca Ari i-o inmana chiar atunci, luand-o cu ea din camera in caz ca dadeau peste el in curtea spitalului. O intrebase doar daca se simte mai bine, iar Erian ingaima, fara sa se poata uita la el asa cum trebuie. 

O bantuiau scenele din camera ei, motiv pentru care uneori nu reusea sa adoarma sau facea cate o prostie, se impiedica in carja si ateriza pe jos, urmata de gemete si incrutari de durere. Incercase sa isi dea palme de cateva ori, numai ca sa isi revina, dar chiar si-asa, gandurile erau ganduri si nu puteau fi alungate cu una, cu doua. In plus, mereu isi spusese ca e vina lui Levi de fapt. El a fost cel care i-a sarutat abdomenul si aproape ca adormise in poala ei, asa ca ea nu avea nicio vina. Putea sa se considere victima. Asta daca nu i-ar fi placut si nu si-ar fi dorit a prelungeasca acele momente.

Dupa doua zile, in sfarsit putea sa plece din spatele zidurilor Sina si sa se duca in tabara Ordinului ca sa il mai vada pe Vincent macar o data. Se intalnisera la iesire cu tatal ei, Ankzahm si Yvan si cei trei frati si Levi, urmand sa afle ca si Ari ii va insoti ca sa aibe grija de tratamentul ei in caz ca doctorul Ankzahm nu ar fi putut. Insa nici atunci nu isi scosesera un cuvant unul altuia. Mersese impreuna cu Sina pe cal, pentru ca ea inca nu putea calari, deoarece Levi, avand rangul lui de capitan, legea armatei nu ii permitea sa care un alt soldat din Legiune cu el, pe cand Sina nu avea niciun rang, desi apartinea Ordinului. Se uita inspre el tot drumul, dar Levi nu o privi nici macar o data, fiind tacut si axat pe drumul prin orase si campii, sau drumuri negre, de munte. 

Acum, Levi se dadea disparut. 

-Vreau sa ma duc sa il vad pe Vincent. Spuse ea, atragand atentia tuturor.