Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

Capitolul 27 ~ Numaratoarea mortilor

Primul lucru pe care il simti a fost frigul. Nu era genul de frig intepator pe care il simtea in fiecare an, atunci cand iarna venea. Era ceva... mult mai rece, de parca s-ar fi aflat intr-un cub de gheata. Al doilea lucru a fost durerea din brate si din picioare si auzi linistea care o impresura. Isi flutura ochii si realiza ca nu se mai afla in camera ei ca in fiecare dimineata cand se trezea. Nu. 

Camera ei din Shinganshina era un loc cald, in care soarele se strecura pe nesimtite, razele intrandu-i in ochi. Simtea moliciunea patului sau, infasurata in cearceafurile albe si frumos parfumate, asta pentru ca mama ei in fiecare saptamana spala cearceafurile, si era inconjurata de o familiaritate de care nu stia ca o sa se bucure atat de mult in armata. Acum locul in care se afla era rece, intunecat, si nu putea sa vada la mai mult de doi metri in fata ei. Nu exista nicio fereastra, nu se vedea nicio usa din locul in care era ea, nimic. Nicio cale de scapare. 

Dar unde se afla? 

Isi misca incheieturile mainilor, apoi picioarele si ofta. Ei bine, oriunde a fost adusa de catre Titanida era un loc periculos ce apartinea dusmanului, era normal sa fie legata. Statea cu mainile ridicate, prinsa in lanturi, atarnand la vreo zece centimetri fata de podeaua de piatra. In aer plutea un miros necurat, ca de canalizare, ceva mai rau decat la docurile din districte. Erian se panica, incepand sa respire adanc, incercand sa iasa din lanturile groase care ii strangeau incheieturile. Dar fara noroc, oricat s-ar fi zbatut. 

Se uita de jur imprejurul ei, incercand sa gaseasca ceva, orice, care sa o ajute sa scape. Dar era numai intuneric si o atmosfera plina de frica. Si nu stia daca era frica ei sau cineva a mai murit acolo, iar sufletul speriat inca bantuia locurile. Orice deveni posibil pentru ea de cand se alaturase Legiunii de Recunoastere. Voia sa mearga acasa. Deja se saturase de toate descoperirile pe care incercase sa le conduca pana acum, se saturase sa mai moara lumea pentru ea, sa fie oameni sacrificati, iar ea sa nu reuseasca ceea ce isi propunea. S-a saturat pana peste cap de Titani, si nu traise nici macar un sfert din viata pe care alti soldati devotati au dus-o. 

Pasi puternici se auzira undeva in apropiere, apoi cum devin tot mai apasati si se apropie. Erian trase o gura mare de aer si isi tinu respiratia cand o silueta iesi din intunericul camerei. Silueta unei fete destul de inalte, cu forme bine formate datorita muschilor, cu parul saten prins intr-un coc in varful capului. Era in uniforma, uniforma Legiunii, avand gravat pe spate si pe umeri Aripile Libertatii. Binny afisa un zambet dracesc imediat ce Erian se incrunta catre ea. 

Teoria ei fusese adevarata, in punctele slabe ale Titanilor se ascund oameni. De aceea atunci cand tai ceafa, Titanii mor, pentru ca omori oamenii din interiorul lor. Insa sa devina atat de inconstienti... Apoi mai era si Binny care putea sa se transforme intr-un Titan, dar sa fie atat de constienta de actiunile sale. Cum a mai spus, de cand a intrat in armata, totul s-a schimbat, toata perspectiva ei asupra lumii in care traieste. 

-Uite pe cine avem aici. Rase Binny. Printesa Legiunii. Binny isi indrepta mana catre fata ei, dar Erian isi trase capul in spate, departe de mainile ei murdare. 

-Ar trebui sa iti dai jos hainele alea de pe tine. Marai Erian, incruntandu-si ochii catre ea. Voia sa para intimidanta, voia sa ii arate ca ceea ce a facut, rascolindu-se impotriva omenirii, a fost o greseala, una inca mare. Nu meriti sa porti hainele alea. Lui Binny ii pieri zambetul, dandu-se inapoi un pas. 

-Nu cred ca esti tu in masura sa vorbesti, tu esti cea legata. De data asta zambetul ei deveni permanent pe buzele ei crapate din cauza frigului din interior. Ti-ai lasat in urma prietenii, camarazii de lupta, intreaga armata, intreaga Legiune, doar ca sa ce? Pufni ea. Sa ajungi aici, sa te imprietenesti cu soarecii, pe jumatate oloaga. Ai venit dupa mine in Methis si ai sfarsit aici. Desi nu stiai ca sunt eu, nu-i asa? Erian dadu din cap, rotindu-si mainile, simtind cum zalele lanturilor ii intra in carne, ceva ce nu simti cat timp fusese inconstienta.