Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

Capitolul 25 ~ Incredere, dezamagire si invinovatire

Capitolul 25 ~ Incredere, dezamagire si invinovatire

-Piciorul tau pare sa fie din nou in regula. Spuse Ankzahm, dandu-si jos perechea de ochelari, lasandu-i pe biroul sau. Ai folosit echipamentul la antrenamente? Erian incuviinta cu un clin din cap, incaltandu-si cizma inalta de piele.

-Ari m-a ajutat si ea cu gimnastica.

-Cicatricea?

-Nu mai simt nimic. E doar o urma. Murmura, ridicandu-se de pe scaun, intinzandu-si corpul dintr-o parte in alta.

-Asta-i bine. Zambi Ankzahm, punandu-si mainile in san. Deci, ce ai de gand sa faci acum?

Erian isi puse privirile in pamant si avu pentru o clipa senzatia ca trebuie sa isi stranga pumnii, asta ca sa nu sparga ceva din biroul doctorului. Desi avea un plan bine stabilit in mintea ei pentru urmatoarea intalnire cu Titanida, nimeni nu voia sa o sustina. Spuneau ca e prea periculos, ca nu poate sa scape de acolo vie, iar sacrificile care trebuiau aduse erau prea mari. Dar tocmai asta voia Erian sa salveze, sacrificile. Nu avea nevoie de nimeni altcineva, decat ea, Vincent si Ilya, atat. Nici macar prietenii ei, nici macar Ordinul nu trebuia sa intervina.

Fusese intrebata de unde stie ca Titanida isi va face aparitia in Methis. Avea un sentiment. Stia ca daca ea va fi acolo, Titanida va fi si ea acolo. Ar fi putut sa ajunga la ea folosindu-se de Vincent si Ilya; cat timp ei tineau ceilalti Titani ocupati, Erian ar fi putut sa ucida Titanida sau si mai bine, sa reuseasca sa o controleze si sa o duca acolo unde exista secretul Titanilor. Dar nimeni nu voia sa o asculte, toti se gandeau numai la cat de stupida este ideea ei.

Ayla ar fi facut-o, m-ar fi ascultat, m-ar fi sustinut.

Dar Ayla era moarta, ingropata la trei metri sub pamant la marginea orasului Hammes. S-ar fi dus la mormantul ei, i-ar fi spus ce avea de gand, dar nu ar fi primit niciun raspuns, doar liniste. Erian stranse din pumn, simtind unghiile cum ii patrund in carne. Stranse din dinti, apoi isi elibera mainile inainte sa se raneasca. Ce rost avea sa isi faca asta de una signura? Deja ea era vinovata pentru tot ce i s-a intamplat Aylei.

Apoi mai era Levi. Dar Levi nu ar fi facut nici atat. I-a spus ca ar muri daca s-ar duce acolo, ca este o idee stupida, nu va avea sprijinul lui nici daca l-ar implora. Desi dupa ce s-a intamplat zilele trecute... Trebuia sa isi scoata din minte ochii lui furiosi, inflacarati, stransoarea lui pe incheietura ei, trebuia sa isi scoata din minte vocea lui incordata cand i-a spus sa nu-l mai atinga vreodata.

-Ai spus ca o sa ma ajuti daca iti voi cere asta. Spuse Erian catre Ankzahm.

-Am spus asta. Si inca e valabila oferta. Spuse ganditor.

-Dar va trebui sa fie un secret, nu va trebui sa spui nimanui. Nici tatei si nici lui Levi.

Ankzahm isi arcui sprancenele negre, intrebator. Erian scoase din buzunarul jachetei o pungulita sigilata pe care o puse pe birou, langa Ankzahm. Barbatul privi curios pungulita in care erau alte doua pungulite sigilate: intr-una cateva fire de par castanii, scurte, iar in cealalta doua fibre de muschi ce incepusera deja sa se usuce.

-Le-am gasit pe uniforma mea ieri. M-am gandit ca le-ai putea examina. Ankzahm se uita la Erian din nou, punandu-si din nou ochelarii pe nas.

-Ce ai in minte, Erian?

-Cum am mai spus, cred ca Titanii au ceva cu mine, ca vor ceva de la mine. Dar la felul in care s-a comportat Titanida, in care se misca si in care se uita la mine nu cred ca este doar un Titan anormal.

-Am spus ca o sa te ajut, Erian, nu ca o sa te conduc spre moarte sigura. Ofta Ankzahm. Ceea ce imi sugerezi tu si planul tau de a te duce singura cu Vincent si Ilya in Methis e mai mult decat sinucigas. Ar trebui sa ii spui lui Eren despre asta. Sau macar lui Yvan.