Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

Capitolul 26 ~ Si au fost lasati in urma

-Jacob, nataraule, habar nu ai sa legi un buchet de flori. Tipa Seila la el, incepand sa adune de pe jos crizantemele si cele cateva flori colorate de fundal.

-Nu eu le-am legat, florareasa a facut-o. Riposta el, ridicandu-si mainile sus, incercand sa arate ca nu era vinovat cu nimic. Desi, trebuie sa recunosti, sunt niste flori frumoase. Seila ofta, apoi lasa buchetul refacut in fata pietrei de mormant pe care ea, Jacob, Erian si Twain o priveau.

Dupa lungi rugaminti catre Rose si Yvan, cei doi le-au dat in final permisiunea sa viziteze mormantul Aylei, insotiti de Erian care stia exact locul in care se afla, avand in vedere ca ea venea cel mai des aici. Ceilalti aveau responsabilitati pe umeri, fapt ce o ii dadura lui Erian in timpul in care se recupera libertatea de a veni la marginea orasului Hammes de cate ori voia, numai insotita de cineva. In tot timpul asta, Seila, Jacob si Twain ocupandu-se de orice altceva prin tabara.

Acum stateau toti patru intr-o linie aproape perfecta, drepti, imbracati in uniforma, parca gata sa o salute pe Ayla cum numai soldatii reuseau sa salute. Eren le-a spus tuturor sa se imbrace in uniforme, aratand respect pentru un soldat decedat pe campul de lupta. In acel moment, Erian a vrut sa spuna ca Ayla nu era un soldat, era prietena lor, dar a tacut din gura. Ayla chiar era un soldat, de cand a intrat in armata si-a dorit sa fie vazuta ca un soldat, puternica si determinata, iar Erian avea de gand sa ii arate ca exact asta a fost, pentru toata lumea.

Asa ca s-au imbracat cu totii in uniforme si au adus flori.

Seila se misca din locul ei, ceea ce o lua pe Erian usor pe nepregatite, lasandu-se pe vine in fata pietrei pe care era gravat numele Aylei.

-Hei, blondo. Murmura ea, dar de ajuns cat cei trei din spatele ei sa o auda. Cum te simti acolo? Banuiesc ca nu e asa frig ca aici, iarna se apropie. Se incrunta. Probabil nu o sa ninga, ceea ce mi-ar fi placut. As fi putut sa o bat pe Erian fara ca cineva sa ma pedepseasca. Erian zambi pe ascuns. Sunt sigura ca o duci bine, dar as fi vrut sa fi aici. Asta pentru ca Rose ma pune sa tesal caii si ar fi fost mai usor sa te las pe tine sa faci treaba in locul meu. De data asta, Seila rase, sprijinindu-se cu bratele pe genunchi. Stai calma, nu o voi lasa pe Erian sa faca nimic nebunesc sau pe Twain sa se indragosteasca de vreo alta fata.

De data asta, Erian rase cu putere, mai ales cand il vazu pe Twain in dreapta ei cum roseste in obraji. Dar expresia lui lasa de dorit. Niciodata nu au putut sa poarte discuita asta asa cum trebuie. Mereu Erian a avut impresia ca Twain e suparat pe ea, ca o uraste, desi pana acum s-au purtat total normal. Dar stia ca se ascundea ceva in sufletul lui, ceva ce nu voia sa impartaseasca cu nimeni.

Dar lui Erian i-a fost frica sa-l intebe ce il deranjeaza, daca intr-adevar o uraste pentru faptul ca Ayla murise, iar ea traia. Poate si-ar fi dorit sa fie invers, ca Erian sa fii murit, iar Ayla sa fi fost acolo cu el.

Twain ii arunca o privire lui Erian, apoi se indrepta catre piatra de mormant, aruncandu-se pe jos. Se intoarse pe spate si isi puse mainile sub cap, privind cerul albastru de dupa-amiaza pe care cateva pasari treceau in zbor ca niste sageti negre. Ofta, lasand un zambet sa i se asterne pe buze, in timp ce soarele arunca raze calde pe el.

-Ce bine e. Spuse el, stand printre firele de iarba. Serios, ar trebui sa va faceti confortabili aici. Toti dadura din umeri. Seila se aseza in stanga lui, Erian in dreapta, iar langa ea Jacob, privind cu totii cerul senin.

-Stiti ce? Intreba Jacob. Eu zic ca daca Ayla e acolo, spuse aratand cu degetul catre cer, ne poate vedea.

-Bineinteles ca ne poate vedea, idiotule. Il certa Seila.

-Ne poate auzi, de asemenea. Murmura Erian, probabil fiind abia primele cuvinte pe care le scoase de cand ajunsera aici.

-Chiar asa o fi? O intreba Twain, iar ea dadu din cap. Twain isi puse mainile la gura in forma de palnie, apoi striga cat de tare il tinura plamanii. Te iubesc, Ayla.