Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

20 ~ Cicatrice

Cand Erian isi deschise in final ochii, nici nu se gandi sa se intrebe unde se afla, mirosul de antibotice ii spuneau tot. Nu trebuia nici sa se gandeasca ce se intamplase inainte sa cada inconstienta pentru ca isi aducea prea bine aminte, chiar daca de-abia s-a trezit. De fapt, nici nu simti ca putu sa doarma prea bine, pur si simplu gandurile o bantuiau ca umbrele atasate de corp. Dar se simti amortita, fara putere, la fel cum se simtea de fiecare data cand se trezea intr-o camera de infirmerie. 

Batalia din Thoru nu mersese prea bine, ca sa nu mai spuna de toate acele intrebari pe care le avea in legatura cu Titanida care aparuse intr-un mod misterios. Si Titanul Blindat de asemenea. Insa spre diferentiere de acesta, Titanida arata si se purta prea uman. Ea nu mancase pe nimeni, ea doar ucidea soldatii, alerga ca un atlet profesionist, intr-o pozitie corecta si dreapta, cu pasi uriasi si siguri. Stia de punctul slab al fiecarui Titan si stia cum functioneaza - sau cum ar trebui sa funcioneze - un echipament de manevrare 3D. 

-Ei, uite cine s-a trezit. Deasupra ei statea aplecata o femeie trecuta de 30 de ani, zambindu-i mare. Ochii micuti si negri erau pusi asupra ei, aratand blandete si poate intelegere. Hai, sus. 

Erian nu ii raspunse, dar se ridica in capul oaselor, simtind cum tamplele incep sa ii pompeze puternic. Se apuca de una dintre ele cu o mana, privind in jurul ei. Nu mai fusese intr-o camera din infirmerie pana acum, ci doar in camera sa sau de la Tribunal, insa nici asta nu era mai prejos. Era echipata ca o adevarata camera, insa tot mobilierul si asternuturile erau albe, cu exceptia podelei din lemn. 

-Pot sa spun ca ai scapat usor, Erian. Atrase femeia privirile catre ea. Erian o privi, imbracata in halat si pantaloni albi si o boneta pe cap, cu parul castaniu strans intr-un coc aproape perfect. Pistruii de pe pometii femeii iesira in evidenta o data ce zambi din nou catre fata, tinand in mana un tabel cu harti si un pix. La cate lovituri ai primit de la acei Titani, trebuia sa iti fi rupt cel putin cam...toate oasele? Femeia rase. Ei, haide, fi mai vesela. O incuraja asistenta, dandu-i un pahar cu apa. Eu sunt Ari, asistenta domnului Ankzahm, poti sa ai incredere in mine. 

Dupa ce Erian termina de baut paharul mare cu apa, i-l intinse asistentei care il aseza din nou pe noptiera de langa pat, alaturi de o canistra plina cu apa. Erian simti cum un tremurat o cuprinde, dar niciun geam nu era deschis in incapere. Instinctiv isi duse mana catre abdomen, ca sa simta bandajele aspre ce ii inconjurau trupul, de la rana din dreptul inimii pe care si-o facuse singura, pana mai jos de talie. Se uita la corpul ei, simtindu-se ca o mumie. Isi indrepta apoi mainile catre cap unde fruntea era si ea bandajata, apoi pe obraji unde simtea cu buricele degetelor zgarieturi si semne lasate in urma. Ari se aseza pe un scaun langa patul ei, punandu-si tabelul pe genunchi. 

-Rana de la piept s-a deschis in timpul bataliei, asa ca a trebuit sa o bandajam din nou. Ai cicatrici pe spate si picioare care din pacate nu vor trece asa usor sau poate deloc. Cat despre locul in care Titanul anormal te-a muscat - Erian isi indrepta mana catre locul respectiv, simtind un junghi de durere- va ramane acolo ca si cicatrice permanenta. 

-Nu-mi simt piciorul. Murmura Erian, abia reusind sa scoata cateva cuvinte printre buzele crapate pe care le simtea ca si cum cineva ii turnase ceara fierbinte pe ele. 

-Despre asta, murmura Ari, ti-ai rupt tendonul piciorului stang, asa ca iti va fi cam greu sa-l folosesti pentru cel putin o luna. Timp pe care o sa ti-l petreci aici. Erian se uita la ea, desi o stare de ameteala deja se cobori asupra ei. 

-Aici unde? 

-Esti in spatele zidului Sina. 

-Poftim? Sopti ea. Un junghi, ceva mai puternic de data asta, ii cuprinse abdomenul, facand-o sa se agate cu mainile de locul cicatricii.