Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

23 ~ Undeva unde sa zambeasca

Taia si taia in continuare ca si cum numai pe asta era setata. Sangele tasnea ca un gheizer din ceafa Titanilor pe care Erian ii punea la pamant cu o viteza uimitoare, creandu-si o cale printre multimea de Titani care veneau spre ea. Privi in jur si se gandi pentru o clipa ca totul era normal felul in care casele erau distruse de Titani, corpurile insangerate pe alei si bucatile de membre cazute din gura Titanilor in timpul devorarii. Se obisnuise prea repede cu viata pusa in situatii extreme, unde lupta pentru viata ei, incepuse sa nu mai dea importanta faptului ca daunele si sacrificiile erau inca acolo, prezente, si ca cineva plangea in urma acestor sacrificii. 

-Erian, ce cauti aici? 

Ayla se aseza langa ea pe acoperisul unui bloc inalt de pe putin sapte etaje, din piatra, cu geamurile sparte. Dar Erian nu o privea. Se uita absenta in orizontul orasului, districtul Methis, cum era invadata de Titani. De ce erau atat de multe batalii? De ce Titanii ii invadau? Nu au facut-o in atatia zeci de ani, iar acum au pornit impotriva umanitatii cu pasi mari si cu o dorinta de a ucide cat mai mare. 

Aceleasi imagini obisnuite, dar sfasietoare, i se intindeau in fata, facand ca mainile sa ii tremure. Cat mai avea sa auda tipetele celor care erau ucisi de mana acestor bestii, cat mai avea sa priveasca cum erau fara speranta, lipsiti de orice aparare, fara curaj, cu gandul ca poate vor duce o viata normala in cele din urma, departe de teroarea Titanilor. Dar nu era asa. Erian o privi pe Ayla incruntata. Nu avea sa ii lase pe acesti oameni sa ramana in urma, avea sa ii duca in spatele zidului interior Rose, indiferent de costuri. 

-Piciorul tau. Rasufla blonda. Trebuie sa nu il fortezi atat de tare. Ligamentele ti se vor rupe din nou si cine stie ce se poate intampla. In vocea Aylei era o asa mare disperare. Rasufla adanc, punandu-si o mana pe umarul brunetei, incercand sa o faca sa se intoarca inapoi pe zid, departe de pericol. Erian ii privi mana, apoi o studie pe prietena ei cea mai buna. 

Intr-o mana isi tinea ambele pistoale, una dintre ele conectata la o sabie de otel, cealalta avand prinsa de ea o sabie rupta si insangerata in varf, semn ca si Ayla ucisese unul sau poate doi Titani, dand dovada de neglijenta asupra proprilor arme. Nu isi purta pelerina verde, probabil aruncand-o pe zid in timp ce se ocupa de cateva treburi de curatenie. Parul ii era patat de cateva picaturi de sange, sange ce incepea sa se evapore chiar si de pe hainele sale, dar erau inca acolo. Ayla nu mai era mica fetita care mereu avea nevoie de ajutor, era in sfarsit capabila sa se ocupe de ea, sa aiba grija de ea, nu mai era sub protectia lui Erian. Intelesese asta fara ca Ayla sa ii spuna, o intelese asa cum o intelegea pe Ayla dintotdeauna: din privirea ei. 

-Sunt bine. Spuse ea. Trebuie sa conducem cat mai multi cetateni afara din Methis, asa ca ocupa-te tu de asta si grupeaza-te cu Seila, Twain si Jacob. In curand vor veni intariri. 

-Esti sigura? Ayla isi schimba sabia distrusa cu una noua. Nu vreau sa te pierd din vedere, Erian. Daca se intampla ceva cu tine si piciorul tau? Erian ii zambi incurajator. 

-Am avut vreodata nevoie de ajutor? Ayla tacu din gura, inghitind in sec. Erian era prea dura ca sa nu faca fata situatiei de genul acesta. In plus, isi avea puterile, asa ca oricand se simtea amenintata direct de un Titan, il putea pune cu botul pe labe. 

Ce nu stia ea era ca nu era asa usor ca Erian sa controleze un Titan. Avea nevoie de timp, iar timpul nu era ceva ce avea dupa voie pe campul de lupta. 

-Asa ma gandeam si eu. 

Si cu asta, Erian se arunca mai departe pe acoperisul caselor. Arunca o singura privire in urma cat sa o vada pe Ayla cum se grupeaza cu un alt grup din randul Garnizoanei si cum le striga ceva ce nu intelesese. Dar se intoarse la drumul ei. Avea incredere in Ayla. Supravietuise bataliei din Thoru, cu toate ca Erian nu o vazuse in timpul luptei, dar era in viata. Era in viata.