Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

Capitolul 29 ~ Este si nu este ca inainte

O imagine se contura in fata ei, incetosata, un amalgam de culori aruncate pe un petic alb de lumina. Apoi culorile incepura sa prinda forma, delimitand un chip de femeie, cu parul aruncat in toate partile, cu ochii blanzi si un zambet obosit traversandu-i obrajii. Era palida, apoi scoase un sunet de surpriza o data ce Erian isi deschise ochii in totalitate. Se simtea obosita si grea, simtind cum muschii fetei incepura sa o doara. Era normal sa se simta asa? Parca trupul era gol, doar o carcasa de lut in care nu se ascunde nimic, nici muschi, nici oase, nici organe. O cutie goala.  

-Buna, scumpo. Rosti Mikasa, dar Erian trebui sa se chinuie ca sa o poata auzi. Urechile ii erau infundate si avea un vag sentiment ca ii sangerau.

 Femeia isi apropie mana de fruntea ei, dandu-i cateva suvite negre la o parte de pe frunte, transpiratia curgandu-i pe tample, obraji si gat. Era acoperita de o patura pana deasupra pieptului, iar aerul era prea cald de suportat. 

Clipi de cateva ori, apoi, facand un efort incredibil, incercand sa elimine toate durerile, se ridica in capul oaselor, sprijinindu-se de spatarul patului si tragand guri mari de aer. Avea o usturime ingrozitoare pe gat, ca si cum cineva ii turnase jaratic in gura si o fortase sa inghita. Isi roti capul din stanga in dreapta, descoperind ca se afla intr-o incapere, dar nu una de infirmerie asa cum se astepta. Era ca o camera reala. Statea in pat, in stanga ei fiind ferastra ce arata un peisaj grozav de la inaltime. In fata ei era o perdea dupa care puteai sa te schimbi, iar in dreapta ei era un dulap, doua canapele puse una langa alta in jurul unei mese rotunde pe care statea o vaza cu flori proaspete si al carei miros ajungea pana la Erian. Unde era de fapt? 

Se uita la Mikasa, vrand sa intrebe, dar nimic nu iesi din gura ei. Isi duse mana dintr-o data la gat, ceea ce o facu sa simta electrocutari in corp, ca si cum amortise dntr-o data, atingand cu buricele degetelor bandajele lipite de pielea ei. 

-Nu te forta sa vorbesti, iubito. Ii spuse Mikasa, incepand sa ii mangaie parul, dandu-l dupa urechi si de pe frunte. Ma duc sa chem doctorul si pe tatal tau. Te rog sa incerci sa te linistesti si sa nu gandesti prea mult, e totul bine acum. O mangaie pe obraz, se ridica de pe patul ei, apoi iesi afara din incapere. 

Erian isi lua mana de la gat, tinand-o in fata ei. Mana, inconjurata pana la refuz de bandaje albe, ii tremura incontrolabil, iar oricat ar fi vrut sa o tina pe loc, nu putea. Incerca sa stranga pumnul, dar tot ce a putut sa faca a fost sa isi indoaie degetele. O durere ceva mai intepatoare o facu sa renunte, oasele pocnindu-i la fiecare miscare. Ce se intampla cu ea? Ce s-a intamplat de fapt in tot timpul asta? 

Isi amintea cum scapase din captivitatea in care o tinuse Octavius, stia ca acum e acasa, insa nu stia cum ajunsese de fapt in prezenta mamei sale. Iar pentru asta, pentru ca nu stia totul, bucuria nu putea sa fie atat de mare pe cat se asteptase. Ceva s-a intamplat aici, dar ce? Unde era? Aia nu era tabara Ordinului. Iar pe fereastra nu putea sa vada orasul Hammes, era un oras strain. 

Isi lasa mainile in fata ei, incercand sa apuce patura ce ii cazuse pe solduri, insa mainile ei parca nu voiau sa faca ceea ce le dicta creierul. Nu putea sa isi indoaie degetele, sa isi inchida palmele in pumni, nu a putut nici macar sa apuce patura si sa o dea la o parte de pe picioarele ei. Era insuportabil de cald. Poate caldura asta ar fi fost binevoitoare atunci cand se afla in celula lui Octavius, dar acum era doar un chin pentru ea si corpul ei. Ca sa nu mai spuna ca bluza crem ca o camasa si parul lasat pe spate, pe gatul si umerii ei, si bandajele o incomodau si mai tare. 

Isi duse mana la cap, simtind bandajele ce ii inconjurau fruntea, apoi o lasa ceva mai in jos, pe obraji si pe barbie unde erau plasturi mari ce ii ascundeau ranile. Cobori si mai jos si mai jos, pana isi lasa mana sa cada pe langa ea. Era ranita, atat de ranita. 

Usa de lemn a camerei se deschise, iar pe ea intra nu numai Mikasa, ci si un doctor trecut de 40 de ani, slab si brunet, iar in urma lui, Eren mergea cu pasi mari si repezi, oprindu-se numai cand ajunse in fata fiicei sale. Erian vru sa vorbeasca, dar tot ce a iesit a fost doar un gangur neintentionat si o miscare lenta a buzelor sale crapate si usturatoare.