Aripile De Diamant: Îmblânzitoarea De Titani

1~ Rebela

-Asta e o totala nebunie, Eri. Era pentru a suta oara cand Ayla se plangea de faptul ca se aflau în pădurea din apropierea zidului Maria. În afara lumii interioare unde se aflau în siguranță și nu în pericol de a da peste un Titan, mai ales unul Anormal, ce le poate curma viețile. 

-Nu mai fii asa un copil. Nu ni se va întâmpla nimic. Erian își stranse mai bine cureaua de piele în betelia pantalonilor albi și își lasă echipamentul de manevrare multiaxiala sa ii atârne pe coapse. Isi dadu cu o mana prin parul negru și lung pana la omoplați, facand ca ochii sai albastri-verzui sa sclipeasca în lumina ușoară a lunii ce se strecura printre frunzele copacilor. Se întoarse către Ayla, care încă lucra de zor la canistra cu gaz, stand în genunchi pe una din crengile extrem de groase ale copacilor. Încă nu ai terminat?

-Dacă nu ai rabdare, as putea sa ți-l dau asa și eventual sa ajungi într-un trunchi de copac, atrăgând atentia unui Titan și pana aici ne-a fost la amândouă.

Ayla stranse cu putere dopul principal al canistrei de gaz și își puse scuipat pe deget, acoperind dopul. Lua apoi dopul de plastic și îl lega strâns și pe el. Intinse canistra de gaz lui Erian care o apuca cu fermitate. Bruneta dadu din cap privind-o pe prietena sa cat de înfricoșata părea în acel moment, și puse canistra de gaz în recipientul predestinat. Deși ochii căprui ai fetei blonde, cu parul prins intr-o impletitura complicata, de langa ea parca o implora sa lase balta toată aceasta scena și sa se întoarcă acasă, Erian nici nu voia sa ii dea atenție. Adrenalina incepu deja sa ii curgă prin vene, deși făcea aproape zilnic asta. 

-Eri, sa ne întoarcem acasă înainte sa ne observe cineva lipsa. Altfel dam de belea amândouă. 

 -Liniștește-te. Ii ceru ea, deja exasperata de rugămințile ei. Facem asta zilnic și nu ne-a atacat niciun monstru cu mămăligă în loc de creier pana acum. 

-Nu mă refeream neapărat la Titani. Ayla se ridica lângă Erian, privind-o cu speranță în ochii sai mari. Dar stia ca oricât se va ruga de ea, Erian nu avea de gand sa cedeze. Nu conta în cate belele ar trebui sa intre, ea făcea mereu ce voia. Iar Ayla trebuia de fiecare data, sau mai degrabă era cumva convinsa de fiecare data, sa ia parte la nebuniile ei. Erian ofta.  

-Bine. Dau o tura sa vad ce ai rezolvat cu gazul, apoi mergem acasa. Pe chipul pistruiat al Aylei deja se vedeau câteva sentimente de ușurare, dar știa ca asta nu ii este ușor lui Eri. Ea nu se lasă moale în fata nimănui și stăteau chiar cu orele în pădure.  

-Dar încă nu înțeleg de ce folosești modelul vechi al echipamentului ce i-a aparținut tatălui tău și nu îl iei pe cel nou. Dadu Ayla din umeri. Erian doar ii arunca un zâmbet și facu același gest ca si prietena ei bună.  

-Modelul nou mi se pare o prostie. E mult mai greu de folosit decât cel vechi. Și oricum, nu sunt genul care sa se modernizeze. Il folosesc mult mai ușor pe ăsta. 

-Bine, dar doar încearcă sa termini mai repede cursa. Erian incepu sa rada colorat de fata ei roșie din cauza îngrijorării. Mereu devenea stacojie la fata când o deranja ceva sau când era speriată. 

-Haide, Ayla. Dacă apare un Titan, promit sa te apăr de el. Isi scoase mânerele de la brâu și apasa pe trăgaciul de la cel drept, cârligul de fier infingandu-se cu precizie într-un trunchi greu al unui copac. Ne vedem jos, la cincizeci de metri spre nord. O saluta scurt și se arunca de pe craca copacului, sub privirile Aylei. 

Se prinse cu mâinile de cablu apoi apasa și pe celalalt trăgaci al manetei stangi, și se infipse câțiva metri mai sus de primul. Dadu drumul gazului, începând sa se învârtă cu viteza în jurul trunchiului copacului, dar nu dura decât câteva secunde aceasta bucurie, ca simți cum pierde din altitudine. Se lasă rapid în jos și facu câteva răsuciri pe călcâie, aterizând în poziție departata a picioarelor. Se incrunta catre sârma groasa de fier apoi apasa pe trăgaci, retrăgându-si cârligul.