Secția de psihiatrie

13.Momentan peste

Există o senzație foarte ciudată pe care o avem câteodată...nostalgia. Nu mă refer la sentimentul cum că ai mai vrea să trăiești anii copilăriei...mă refer la nefericirile care te-au obligat să te închizi în tine și să nu iți mai dorești sa ieși. Acea perioadă tristă în care ai învățat cum se trage fumul și ai bătut palma cu paharul. Totuși, există unele persoane mai "cuminți" care nu fac asta. Binee...nu că noi am fii mai răi, nu că noi nu am fost cuminți, dar povestea noastră s-a schimbat, capitolele vechi s-au sters, iar coperta nu a fost anunțată de această actualizare. Persoanele acelea și-au găsit liniștea in altceva...jocuri video, lectură și alte pasiuni. Ei si-au găsit un exil în care să se transpună in acel plan al liniștii imaginare și să trăiască in acele reguli. Dacă mă intrebați pe mine este cam plictisitor...totul se repetă zi de zi. La inceput este perfect, norul negru dispare de pe pajiștea ta cea verde...dar in timp, zăpada se așterne iar viața dispare înghețând firul vieții imaginare forțându-l să meargă pe o singură direcție...inainte. Cât despre cei "neascultători" care au joint-ul și paharul la indemână mereu se intâmplă ceva diferit. Fiecare țigare aprinsă, fiecare fum inhalat, fiecare pahar băut, fiecare beție dusă...mereu i se schimbă motivul intâmplării care a dus aici. La un moment dat o să devină ceva obișnuit pentru tine. Vei ajunge la nivelul in care tigarea și alcoolul te vor definii, dar dacă ai experiență în asta, ai să ajungi ca tu să le definești. Cel mai frumos moment este motivul pentru care te-ai apucat de asta...el nu se uită niciodată. Dușmanul acelor suflete este noaptea, când ești gata sa adormi. În aceea noapte, se deschide ușa holului din capul tău, cu sute de uși pe de-a lungul acestuia. Ultima ușă este o capcană. Pe ea scrie "Nu se află nimic aici". Tu normal că stii că ceva este acolo, dar pe timpul zilei ușa nu se deschide...doar noaptea câteodată, când toată lumea doarme. Dar nu o deschizi tu...niciodată nu ai vrut să o deschizi. În acel moment când ușa este deschisă, nostalgia iese prin ochii tăi și se proiectează pe tavan. Tavanul este locul pe care îl cunoști ca in propria palmă. După ce nostalgia dispare nu mai vrei să dormi, nu mai vrei să visezi...pentru că știi că visele tale nu te mângâie. După toate acestea speri ca totul să se spele până dimineață. Dar tu mereu o să fii pregătit pentru furtuna care va apărea in calea ta...când aceasta te lovește, te scutură in suflet si te face mai tare decât înainte.