Secția de psihiatrie

48. Curent imbâcsit

Am inceput sa lecturez mai des, am uitat ca pot sa fac si asta. Am fost distras de numeroasele formari ale vietii...trebuie sa fac ceva cu viata mea pana la urma, nu? Am observat ca nu mă atragea lectura impusă de programa scolara si  recomandarile de la niste cunostiinte erau plictisitoare. Totusi am gasit ceva. Ceva ce ma facea sa citesc cu lumina de la lampa, sa ma faca sa apelez la ea cand auzeam "Odihneste-te si tu 10 minute." Imi era suficient. Din ceea ce ma delectam eu putea parea plictisitor, dar totodata imi creea o intriga. Mă facea sa râd. Un adevar intalnit prima oara poate fii amuzant.  Când adevarul altcuiva este acelasi cu al tau, iar acesta pare sa-l spuna numai pentru tine, e grozav. In fine. Dar acum mă intreb, de ce oare nu a fost promovat acest adevar si suntem obligati sa ne intereseze amintirile lui Creangă sau Luceafărul cazut a lui Eminescu? Amintiri frumoase avem cu toti si am putea sa le punem pe hartie sau ceva, nu ma impresiona. Dar totusi curajul de a o face este altceva. Ma intreb, cat de sigur sa fi pe tine incat sa spui ca amintirile tale o sa fie atat de apreciate? Ciudat.. Dar la Eminescu cred ca a fost pe dos, i s-a parut plictisitor coborărea Luceafarul lui asa ca l-a facut de 100 de strofe ca sa fie apreciat pentru ceva. Hilar. Imi par fictiuni la care nu o sa ajungem niciodata, timpul invechit a lui Creanga sau visele lui Eminescu. Nu ma ajuta, nu vreau sa le cunosc. Dar probabil daca le ai cu dex-ul poti scrie orice. Patetic. Pana la urma de asta aveau nevoie oameni. Minciuni frumoase. Ce fraieri..inseamna ca avea sa-mi fie usor.