Secția de psihiatrie

41.Duce a minte

Mintea mea nu mai funcționează cum trebuie, am nevoie de o pauză. Ceva se întâmplă. În momentele când ar trebuii sa fiu împăcat cu mine și sa fiu mândru de cine sunt mă simt de parcă ceva mi-ar lipsi, ca și acum de altfel. Probabil s-ar rezolva repede, mă pun să dorm, că sentimentul te cuprinde seara, iar dimineața uit și sunt iar ce le place lumii sa vadă sau asta cred eu. Partea cea mai nașpa ca sunt fericit și indiferent când chiar nu ar trebuii sa fiu, adică fac ceva prost și sunt vesel. Asta e grea de stăpânit. Problema este ca o să-ți dai seama mai târziu ca nu a fost reacția care trebuia dar nu mai ai cum să o schimbi. Tot ma gândesc dacă fiecare persoana chiar trece prin ce trec și eu, adică ar fii chiar dezamăgitor ca tot ce spui poate fii luat "s-a mai întâmplat". Dacă cineva m-ar pune sa ma descriu as fii un tânăr cărunt cu o inimă bătrână și cu arsuri de gradul 3 pe toată suprafața ei. Un tânăr ce în fiecare dimineață își bate joc de curva din oglindă. Un tânăr ce se simte un drac în propriul basm. Un tânăr căruia i s-a spart clepsidra și tot pierde noțiunea timpului. Un tânăr ce simte ca Dumnezeu îi este surd când nu are bani. Un tânăr nesimțit de simțit. Un fel de calitate de întuneric pe timp de noapte, neobservat. Chiar mi-a făcut placere sa vă spun despre mine și vă rog, nu mai spuneți la nimeni.