Secția de psihiatrie

47. Chipul ceresc

Am disparut intr-un abis in continuu purgatoriu. Inima mea nu mai constientizeaza realul cu fantezia. Eu stiu ca ea nu vrea pe nimeni, dar tot imi cere...ca ce-mi mai ceri? Am facut dupa propriul tau plac si tot nu sunt fericit, dar tu esti? Nu vrei sa-mi spui. Tii totul in tine, te-ai invatat asa. Mai iti scapa cateva raze de lumina pe afara care mai sunt observate, dar mai emani si din sumbrul tau adanc un intuneric respingator. Pana si eu il detest. Aveti nevoie de ani-lumina ca sa puteti vedea lumina in ea. Norocul meu este ca mai am timp, sau poate ca nu. Vreau sa scap de tot ce mi te-a pus in mainile mele, cum te-am gasit? M-am nascut cu tine in piept, dar poti sa mai renasti inca o data? Nu-mi vorbesti...Nu o sa ai de gand vreodata? Atunci voi aprinde un foc deasupra coltilor pentru a nu avea nevoie sa vad acea stea, astfel incat sa nu-mi sfasaie gatul. Stii bine la ce ma refer, tu imi vorbesti mereu despre ea. Esti cel mai bine constient ca tu, cu adevarul tau netulburat, mi-ai zgariat peretele unui vis fara de gresit. Crezi ca daca esti lipsit de o forma anume esti ascuns de ochii celorlalti? Te-ai afisat destul de mult, e timpul sa mai dormim.

Deznodamant: Urasc ploaia, pana si in lumea mea ploua. Poti intelege...cat de ingrozitor e sa fii lovit de ploaie in lumea asta pustie? Daca ai putea oprii ploaia, ti-as da toata inima mea. Daca ai incredere in mine, nu voi lasa sa cada ploaia nici in lumea ta.