Secția de psihiatrie

19.Paranoia

"Am spus ce am spus, dar chiar nu mai pot rezista. Știu că încă nu am ajuns la termenul când am spus eu că voi revenii, dar pentru mine a trecut o eternitate."

Cu toții am fost puși să răspundem la niște întrebări, chiar dacă voiam sau nu noi trebuia sa raspundem la ele. Cu toții avem de raspuns la intrebari, dar și de a primii raspuns la intrebari puse de noi tot odată. Dar raspunsurile pentru noi nu vin când le cerem sau avem nevoie. Gândește-te că timpul trece, tu te schimbi, iar tu ce faci?!...presupun că stai in casă și te plimbi alergând după răspunsurile cerute. În capul tău faci pași rapizi gândindu-te la alte intrebări la care ceri alte răspunsuri si așa se adună. Și așa te distrugi, dar asta e dacă ești dependent de adevăr si așa te consumi. Viața este un ocean de voci cu aceeasi vorbă rostită "Află singur!". Dar te întreb și eu de ce cerul este albastru si ziua nu sunt stele?! ; de ce când mă uit la luna parcă o vad cum plânge?! ; De ce stelele cad?! ; De ce nu mă pot uita la soare cum răsare?! . Sunt o mulțime de intrebări dar nu si destule răspunsuri. În mintea mea văd plopi clătinându-se din cauza vântului și frunze care cad pe mâna sorții, văd fluturi zdrobiți când începe ploaia. Lumea este un eșec de proporții. Chiar și dragostea este afectată. În fine, prima iubire este frumoasă, dar parcă a 2-a nu mai este la fel. Ceva de genul ca o ciorbă reîncălzită, nu îți mai prea face plăcere să o mănânci așa de mult. Suntem înnăscuți cu un suflet complex si nu ne mulțumim doar cu un simplu răspuns, ne trebuiesc și argumente. Noi nici cu un compas in stele nu avem raze de soare. Nu încerca sa faci fețe căci fața ta e doar una. Așa că fii unic...ce dacă nu ești ca lumea?!