Secția de psihiatrie

25.O lume paralelă

S-ar putea să greșesc, dar cum că tot îmi place să fac asta, zic să o fac, chiar dacă am zis că nu o mai fac...iată-mă. Sigur ti s-a intâmplat vreodată ca persoană pe care o credeai cea mai apropiată să plece la altcineva, iar pe tine să te lase singur fără să privească inapoi, fără să vadă ce gol lasă. Timpul trece, niciun telefon, niciun mesaj. Trece o lună, 2 luni, un an..poate si mai mult. Și intr-o zi vei vedea aceea persoană întorcându-se pe ușa casei tale pentru a vrea să intre iar in viața ta si să fiți ca înainte. Dacă era până când te-a lăsat, mai ziceam. Dar a trecut atâta timp, nu ai dat niciun semn de viață, iar tu te-ai intors. Cum se spune "Trecutul nu trebuie sa rămână uitat pentru a nu fii repetat". Cu lacrimi în ochi, o să-i spui că vrei să uite că ai existat vreodată. Atât de dur te-a făcut timpul fără să-ți dai seama. Îi închizi ușa. Nu mai are rost sa te uiți pe vizor cum pleacă. Acum ai trecut la altceva. Te bucuri de soarele care îți zâmbește, sursa ta de căldura va fii persoana de lângă tine...aceea persoană care te iubeste pentru ce ești, nu pentru ce ai. Rănile pe care o să le vindeci nu o să-i fie a persoanei care te-a lăsat ci acelei persoane care este lângă tine. Dar din ziua aia când a plecat te vei gândii zi de zi...De ce s-a întors?...nu i-a mai convenit?, și-a dat seama că a fost o bătaie de joc?...cine știe. Parcă zicea că nu o să fiu niciodată ce este el...de ce te-ai intoarce...de ce chiar acum...când sunt si eu fericit...să mă faci să sufăr si acum?...chiar așa de mult mă urăști? Știam că nu te iubește cum te-am iubit eu, dar nu am avut de spus nimic in asta, nu te-ai mai gândit dacă mai am ceva de spus. Îmi pare rău dar acum am drumul meu, iar al tău este în celălalt sens.

Deznodământ: "Azi sunt fericit cu ce e al meu și mă bucur de ce n-am."