Secția de psihiatrie

Medicament 7

Oamenii din jurul meu îmi spun ca sunt un uituc, un tânt care habar nu are ce face cu viața sa. Nu le dau dreptate, dar asta se întâmplă mai rar. Mai tot timpul sunt de acord cu ei uitându-mă in spate si fiindu-mi rușine ca mi-am uitat unele clipe ale vieții care ar fii putut sa mă formeze, dar nu regret. Regretele sunt făcute pentru a fii uitate. Oamenii nu știu ca sunt făcut ca sa uit...biologic, neuroni puțini; sufletește, inimă grea. Poate așa a fost dat sa se întâmple, cine știe. Defapt cineva știe, sau ceva. Ceva ce face parte din mine, ce nu-mi pot asuma întreaga răspundere asupra acesteia. La care imi pot aduce scuze ca am uitat-o, dar nu o s-o fac. O voi lăsa in pace, o voi prețuii când o să-mi aduc aminte si o sa scap de ea, daca cumva nu uit.

Deznodământul: E simplu sa mori, sa te doară in fund, ca atunci cand ești prost, se simte in jur.