Gelos sau ce?
PERSPECTIVA ELY
Două zile de cand aceea întrebare mi-a pus capac. El nici în seamă nu mă m-ai bagă în seamă darămite să vorbească.
În acest moment stau pe canapea si ascult muzică. Este destul de târziu, dar nu am somn.***
Perspectivă Darius
Ajung în cabană și o găsesc pe prințesă dormind pe canapea. Mă apropii și o privesc. Constat a nu știu câta oară că este îngerul intrat în viața mea. O iubesc atât de mult încât mi-aș da viata pentru ea.
O ridic ușor, stil mireasă, iar ea, simțind, se cuibărește la pieptul meu. Îi inhalez mirosul atât de cunoscut. O așez ușor pe pat și mă pun lângă ea. O strâng la pieptul meu. Am adormit după atâta timp îmbrățișati.***
Perspectivă Ely.
Mă trezesc și încerc să mă ridic din pat, dar două brațe puternice nu mă lasă. Îmi întorc privirea și o întâlnesc pe a lui. Rămân blocată în timp ce el se aproprie fin ce in cel mai mult de fata mea. Îi simt respirația pe buzele mele și apoi atingerea buzelor lui. Începe un sărut lent căruia nu mă pot opune. Buzele lui sunt atat de dulci.
Imi incolacesc mainile dupa gatul sau, iar acesta adanceste sarutul. Rupe sarutul cand ramanem fara aer. Ne unim fruntile si respiram sacadat.
Darius: TE IUBESC! spune soptit.
Ely: Te iubesc! spun in soapta si acesta incepe un sarut la fel de inflacarat. Se pune peste mine si imi ia cu asalt pielea gatului. Imi arcuiesc spatele pentru ai oferi m-ai mult acces.
***
Imi imbrac blugi, o bluza cu dungi si imi incalt tenesi. Imi dau tus, rimel, putin blush si un luciu de buze si sunt gata. Sunt gata sa merg sa imi i-au telefonul de pe noptiera, dar incheietura mainii drepte imi este prinsa de ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
faimosul Darius. Imi ofera un sarut cast.
Darius: Esti frumoasa!
Ely: Si tu urat! spun cu glas normal, dar in urmatoarea secunda scot un mic tipat in timp ce sunt pusa, ca un sac de cartofi, pe umarul lui Darius. Incep sa ii dau cu pumni in spate, dar fara folos.
Cand este gata sa ma arunce pe canapea, un ciocanit in usa il opreste.
Darius: Stai cuminte! imi spune pe un ton autoritar. Aud cum usa se deschide, iar apoi niste mici tipete. Ma ridic si o vad pe tarfa de Maria sarutandu-se cu Darius. Raman blocata si realizez ca plan atunci cand o lacrima cade pe podea. Fug in baie si inchi usa cu cheia. Ma sprijin de ea si cad pe jos, rezemata pe usa { CRED CA INTELEGETI }
Darius: Iubito, deschide! Nu este ceea ce crezi. Deschide sa iti explic.
***********************************
Dupa o ora in care s-a tot rugat de mine cred ca s-a dat batut si a plecat. Am deschis usor usa si nu l-am vazut. M-am pus in pat si am sunat-o pe mama. Aceasta nu a raspuns asa ca am sunat_o pe Nora.
CITEȘTI
Indragostită de bad-boy
RomanceEly, o fata de 16 ani din Los Angeles va trece prin multe schimbari odata cu inceperea anului scoloar. Ea va incepe clasa a X a. Fratele ei Cristian face parte din gasca cea rea de la liceu. El nu isi iubeste sora. Cristian este cu un an mai mare si...