Twisted

Capitolul 3

Ne-am oprit in fata unei cladiri darapanate cu multe etaje care arata de parca abia se mai tinea. Cativa pereti erau cedati, iar caramida era veche si tocita.

Eu stateam intre cei doi baieti, care erau absolut tacuti tot drumul. Am incercat sa raman calma timp de cateva minute cat conduceau, dar picioarele imi tremurau in ciuda eforturilor mele. Stiam ca mi-au observat tremuratul dar nu au zis nimic.

Cand masina s-a oprit, ei au deschis usile si au iesit. L-am urmarit pe cel blond, luand un moment pentru a ma uita in jur cand am calcat pe jos.

Nu am fost niciodata in… partea asta de oras inainte.

Toate cladirile aratau ca cea din fata noastra. Era ca si cum te-ai plimba intr-un oras pustiu in timpul apocalipsei. Ma asteptam pe jumatate sa vad zombi alergand dupa colt. Am respirat adanc in timp ce ma uitam in jur, observand ca nu era absolut niciun pieton. Zona era complet parasita. Totul arata…mort.

Cel putin, din ce vedeam eu.

Puteam simti alti oameni acolo, cel mai probabil in cladirile ascunde din vederea mea. Era evident pentru mine ca singurii oameni care ar veni aici nu voiau nimic bun.

Asta era mai rau decat 8-mile(film).

“Sa mergem.” Brunetul mi-a apucat umarul din senin si m-a impins in directia cladirii. El si cel blond s-au uitat la mine asteptand.

Le-am aruncat o privire murdara si am mers peste iarba fara viata, apropiindu-ma de cladire. Aerul din jur nici macar nu mirosea proaspat.

M-am oprit cand am ajuns la o usa si i-am asteptat pe cei doi baieti sa intre. Cel blond a deschis usa si a pasit inauntru. Am pasit in spatele lui si a trebuit sa-mi fortez ochii sa vad din cauza intunericului. Batietii astia traiau in intuneric sau ceva?

Erau vampiri?

Okay, acum gandeam ilogic. Trebuie sa imi revin.

Mi-am tinut respiratia fara sa imi dau seama, urmarind pasii din fata mea. Usa s-a inchis in spatele meu, aranjandu-ne pe toti dintr-o data, in negru complet. Am incercat din greu sa ma concentrez pe intunericul cuprinzator, dar nici macar nu imi puteam vedea mana din fata mea. Si cei doi baieti mergeau de parca nu era nimic.

“Haide.” A spus cel din spatele meu, respiratia lui sufland peste spatele gatului meu.

“Grabeste-te. N-avem toata ziua.”

“Nu pot sa vad nimic.” Am insistat slab, speriata chiar si sa ma mirc. Ce era in inutnericul asta?

“Urmareste-l pe Niall.” Vocea a comandat nerabdatoare. “Sunt chiar in spatele tau.”

Am ajuns sa ma opresc cand frica ma domina. Am lasat la iveala un oftat adanc cand plamanii au inceput sa arda de la lipsa respiratiei.

Pasii s-au oprit in fata mea.

“Haide.” Niall-blondie mi-a soptit in intuneric, aproape delicat. Mda. Tipul care tocmai a tarat pe cineva intr-o alee parea delicat. “Nu-i nimic aici.”

Fara tragere de inima, stomacul framantandu-se cu nervi, picioarele mele au inceput sa se miste – incet. L-am auzit pe Niall tarsaind in fata mea, si in cateva secunde, mergeam in spatele lui la pas incet, facand pasi mici de bebelusi. Ma obisnuiam gradual cu intunericul, desi n-am vazut niciodata genul asta de intuneric inainte. Parea anormal; loc gol, ca si cum chiar nu avea absolut nimic in el.

Deci asa se simte cand esti orb?

“Okay, uite ce o sa faci.” Niall a zis in fata mea, vocea lui rasunand incet in jurul nostru in intunericul care ne inconjura. “ O sa intri pe usa asta, okay? Noi o sa stam aici.”