Twisted

Capitolul 10

“Nu!” am strigat dintr-o data si ochii lui Harry s-au marit din cauza izbucnirii mele. Am profitat de asta ca sa ma eliberez din stransoarea lui, si nu mi-am irosit timpul si m-am intors fugind. Am facut greseala de a nu alerga cand am venit inauntru, in schimb, am rupt-o la fuga pe hol si am luat-o la stanga.

Picioarele bateau podeaua, rasunand prin casa aparent goala si am fugit orbita prin holul imens. Erau usi pe fiecare parte, dar am presupus imediat ca erau dormitoare. Pana acum, inima imi pulsa asa de tare incat tot ce puteam auzi erau bataile. Nu puteam sti daca Harry ma urmarea sau nu.

Tot ce stiam era ca trebuia sa ma protejez.

Trebuia sa fie o cale sa ies de-aici, nu-i asa? Si odata ce o voi gasi, voi pleca. Apoi imi voi da seama de toate de acolo.

Mi-am blocat picioarele pentru o mica pauza, ducandu-ma pe ultima usa in dreapta. Am fost fortata sa ma opresc cand m-am intalnit cu un intuneric cumplit si am vazut niste scari albe ducand jos. Mi-am muscat buza inferioara cand m-am intalnit cu incurcatura asta pe drum, gandindu-ma daca ar trebui sau nu sa ma risc sa ma intorc sau …

La dracu.

Am inceput necugetata sa ma grabesc in jos pe scari, mainile mele tarandu-se pe perete pentru a gasi un intrerupator. Cand am ajuns jos pe scari, m-am oprit complet, recapatandu-mi respiratia in timp ce cautam frenetic un intrerupator.

“Haide, haide.” Am soptit, incercand sa raman cat de calma posibil. Eram aproape sa imi pierd speranta cand mana mea a gasit un intrerupator si l-am aprins.

Stateam intr-o camera foarte mare si goala. Era complet goala. Peretii erau de un alb gol, simplu si plictisitor in timp ce pe podea era doar un covor alb, valoros. Am stat acolo, putin confuza, pana cand am simtit un sentiment asa straniu cuprinzandu-ma.

Desi camera era goala, atmosfera nu era.

Pe maini mi-au trecut fiori in timp ce ochii mei studiau camera. Am facut cativa pasi spre mijloc, scanand fiecare coltisor al camerei. Imi puteam simti intreg corpul intarindu-se in frica pura in timp ce puteam simti semnificatia camerei.

Si abia apoi am vazut pata de pe podea.

Era chiar in mijlocul camerei.

Era o pata rosie, imensa. M-am uitat la ea cu groaza nou-gasita, gura deschizandu-mi-se cand am realizat din ce era facuta pata.

Sange.

Erau picaturi ce inconjurau pata si arata foarte adanca. Parea ca si cum un copil a venit aici carand o cutie de vopsea rosie si a imprastiat-o chiar in locul acela. Dar sunt sigura ca nu acela era cazul.

Unde naiba eram?

Intr-un fel de film de groaza? Chiar vedeam asta cu ochii mei?

Simteam de parca eram pe cale sa vomit si m-am fortat sa imi mut privirea de la pata. Dar apoi privirea mi-a cazut pe Harry, care statea acolo uitandu-se lung cu atentie la mine. Nu parea furios sau suparat; avea o expresie ascunsa, doar privindu-ma.

“H-Harry” m-am inecat, stomacul rasucindu-mi-se. “Ce s-a intamplat aici?”

Harry nu parea deloc deranjat de pata. A continuat sa se uite la mine pentru cateva secunde pana cand in final a vorbit. Si cand a vorbit, era tacut si linistit.

“Chiar vrei sa stii?”

Nu. Nu vreau sa stiu. Cred ca o sa mi se faca rau.

M-am imbratisat strans, parandu-mi-se greu sa stau in picioare cu fiecare secunda ce trecea. Lumea se invartea in jurul meu, miscandu-se constant. Si pata adanca se imprima in mintea mea – pentru totdeauna.