Capitolul 9

3.1K 160 7
                                    

Ce dracu s-a intamplat, Claire?” Harry aproape a marait indata ce o masina neagra, lucioasa a derapat si s-a oprit in fata mea. Harry a iesit din masina si s-a indreptat spre mine, holbandu-se greu jos la mine.

Inca eram zguduita de mai devreme, si dupa ce am asteptat 20 de minute ca Harry sa apara, am decis sa stau sprijinita de perete.

“Am fost la aeroport-“

“De ce te-ai dus la aeroport?” a marait Harry, atragand multa atentie din strada. Am vazut cativa oameni dandu-si coate in afara scenei, stiind ca One Direction era implicata in partea asta de oras chiar acum.

Am tresarit incet din cauza vocei lui feroce. Apoi l-am zarit pe Niall stand in masina, uitandu-se in telefon. Purta jacheta semnificata, si pentru mine, parea mare pe el. Pentru un motiv, desi nu l-am vazut niciodata fara ea, nu mi l-am imaginat pe Niall ca fiind un barbat mare, cu muschi.

Am cautat disperata o scuza la care Harry sa nu explodeze. “Eu, uh, voiam sa…” cand nu am ajuns la nimic, m-am uitat in jos, speriata sa imi ridic privirea spre Harry. Chiar acum el clocoteste, si am crezut ca avea de cand sa dea cu pumnul in perete sau ceva.

“Incercai sa pleci, nu-i asa!” A afirmat tare, incercand sa ma faca sa imi ridic privirea. “Uita-te la mine acum, Claire!”

Cand nu am facut-o, el a marait “Am spus sa te uiti dracu la mine cand vorbesc cu tine! Acum!” Din cauza sunetului vocii lui, mi-am ridicat capul, si a spus instantaneu “ Ridica-te!”

Am facut ce a spus, ridicandu-ma pe genunchii mei tremuranzi. M-am sprijinit inapoi de perete ca o incercare de a fi cat mai departe de Harry posibil.

“Credeai ca poti sa fugi de mine?” A spus brusc, incrucisandu-si mainile la piept. Am observat cum si jacheta lui arata putin mare ,dar nu la fel de mare ca cea a lui Niall.

“Ziua de ieri chiar m-a speriat.” Am spus incet, incercand sa ma uit oriunde in afara de privirea furioasa a lui Harry.

“Si ai crezut ca puteai sa iei un nenorocit de avion si doar sa pleci?”

Am raspuns sfios “Mda.”

“Si ce s-a intamplat la aeroport?”

“Un tip deghizat in agent de paza m-a tarat in unul dintre holuri.” Am explicat tremurand, unindu-mi sprancenele pentru a imi aminti exact. “El, um, avea par blond si ochi albastri-“

“Nu imi pasa cum arata.” M-a taiat Harry, gesticuland din maini. “Spune-mi ce s-a intamplat.”

Am observat tacuta ca atunci cand Harry era furios, tenta sa injure mult mai mult.

“Pai, a spus ca lucra pentru un rus. Vladimir?”

“Vladimir.” M-a corectat Harry, trasaturile inmuindu-se cand a realizat ce i-am spus.

O singura data, in loc de expresia lui fara emotii si increzuta, am vazut ceva ce semana cu ingrijorare. “Ce a facut? Te-a atins?”

“A spus ca Vladimir voia razbunare sau ceva din cauza ca l-ai omorat pe tipul ala ieri. Voia sa o obtina prin mine.” Am spus, intreg corpul tremurandu-mi in timp ce mi-am amintit ce s-a intamplat abia acum o jumatate de ora. Inca era proaspat in mintea mea. Imi aminteam cum a scos cutitul, si cum vorbea despre trimiterea unui mesaj oribil asa obisnuit, ca si cum nu era nimic. “Voia sa iti trimita un mesaj prin mine.”

“Deci te-a atins?” a intrebat Harry din nou, parand suparat. Doar de asta ii pasa?

I-am ignorat intrebarea si am continuat. “Am scapat fugind. Nu era prea rapid. Dar nu vezi de ce am incercat sa fug?” Imi puteam simti lacrimile incepand sa curga, si uram sa ma simt asa in fata lui Harry. Mi-am sters usor ochii, clipind rapid pentru a incerca sa imi indepartez agitatia. Dar stiam ca aveam nevoie de un fel de consolare – din partea oricui. Si sincer, ar fi minunat daca Harry s-ar putea apropia de mine si sa-mi spuna ca totul va fi bine.

TwistedUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum