Twisted

Capitolul 4

Urmatoarea zi a trecut intr-o abureala. Mintea mea se simtea de parca s-a oprit de tot, si tot ce puteam gandi era ce avea sa urmeze.

Avea Harry de gand sa ma omoare?

Am dat ce-i mai bun din mine sa nu ma gandesc la asta. Facand asta, mi-am curatat intregul apartament pana la final. Am spalat podeaua, am strans resturile de aruncat, am spalat toate vasele, am sters mesele si mobile de praf, si am schimbat fiecare bec din casa. Cand totul era gata, era abia 1 dupa-amiaza. Si, pentru ca nu stiam ce sa mai fac, am facut lasagna.

Da, lasagna.

Sunt un mare fan al mancarurilor italiene. Orice pasta era buna in cartea mea, doar daca nu era preparata bine desigur. Deci mi-am petrecut timpul pe lasagna mea, si cand era gata, am mancat-o cu un apetit mare.

Era 4. Harry mi-a spus ca va veni in jurul serii. Ce era seara? Fix? Sase?

Cand am terminat, am pus restul in frigider si am decis sa ma duc sa ma imbrac. Mizerabil, m-am intrebat daca asta ar fi ultima oara cand imi alegeam hainele. Deci mi-am ales bluza preferata, care era simpla, nimic drastic, impreuna cu cei mai confortabili blugi ai mei. Mi-am trecut cu mana prin par si mi-am desfacut coada, trecand cu peria prin el. Parul meu s-a intins peste umeri. Anii de crestere au functionat, deci presupuneam ca aveam nevoie de o tunsoare in curand; asta daca mai ajungeam asa departe.

Poate ca eram melodramatica. Nu stiu. Tot ce stiam era ca eram ingrozita. Toata noaptea am avut cosmaruri din ziua precedenta – fiind blocata in intuneric. Inca nu am avut destul timp sa il vad in lumina. Cum arata? Cu siguranta ii stiam vocea, dar asta era tot.

Vocea lui singura mi-a vanat visele. Uram sa ma gandesc la toate celelalte despre el. Mi l-am imaginat cu ochi intunecati, patrunzatori si cu o mustata malefica sau ceva.

M-am uitat la televizor, incercand sa raman calma. Oricum, nimic nu imi putea opri bataile rapide ale inimii sau sa-mi opreasca mainile din a tremura. Tot ma miscam in scaunul meu, privind usa. Ma asteptam sa o darame si sa-si faca simtita prezenta. Dar aia nu s-a intamplat niciodata.

Aproape am sarit cand telefonul a sunat, anuntand un mesaj. Am ezitat, luand o gura mare de aer – sperand ca nu era el – inainte sa verific. Era de la Francine.

-Bafta fato! Imi doresc sa fi fost acolo pentru tine. Daca ai nevoie de ajutor, doar suna-ma.-

Stiam ca nu era cea mai buna consolare din lume, dar se simtea putin mai bine stiind ca se gandeste la mine. Era singura din intregul oras.

Kim m-a sunat de multe ori noaptea trecuta, probabil sa vorbeasca de intalnirea ei. Dar nu am raspuns. Nu puteam raspunde.

Cum puteam vorbi despre o intalnire daca aveam liderul unei gasti faimoase venind la mine acasa urmatoarea zi?

M-am uitat la televizor pentru cateva secunde dar apoi soneria a sunat fara avertizare. Soneria suna ca bataile mortii mele. M-am uitat la usa pentru cateva momente, punandu-mi televirorul pe mute.

Te rog spune-mi ca era doar imaginatia mea. El nu era aici.

A sunat din nou. Eram prea tanara ca sa mor.

Am luat o gura mare de aer, adanca, stabila, inchizandu-mi ochii. Am ramas pe canapea, spunandu-mi incet sa fiu curajoasa.

Eram americanca, sunt de la cu totul o alta tara; nu sunt cunoscuta aici. De ce ar trebui sa-mi fie teama?

Cu acel ultim gand, m-am fortat sa ma duc la usa si m-am uitat pe vizor.

Ce am vazut mi-a facut gura sa se deschida in soc pur. Asta trebuia sa fie un fel de greseala. El cu siguranta nu era tipul pe care mi l-am imaginat. Cu siguranta nu era el.