Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Monștrii nu dorm sub pat

Mă uit în jur şi nu văd nimic.

?: -Hei.

O voce se aude din spatele meu şi tresar.

Mă întorc şi văd baiatul cu hanorac albastru din visul meu. Râde.

?: -Te-am speriat? Scuze, nu am vrut, spune cu o voce sarcastică zâmbind.

Are o voce caldă. Pare atât de misterios cu ochelarii ăia. Dintr-o dată îi piere zâmbetul şi mie senzația de uşurare.

Nu mai spune nimic aşa că îl întreb.

Eu: -Unde sunt?

?: -În Pădurea Începutului. De ce? Te-ai pierdut? spune serios.

Eu: -Ăm... da! Eu sunt Nyan. Tu?

?: -Yukine. Încântat de cunoștință, zâmbește iar şi îmi întinde mâna.

Eu: -Şi eu, îi prind mâna şi i-o scutur. (Dăm mâna =)) )

Yukine: - Pari de treabă, te pot ajuta cu ceva?

Eu: -Da, ce caut aici?

Yukine: -Ciudată întrebare. Cu asta nu te pot ajuta dar stăpâna sigur poate. Ea ştie tot.

Eu: -Stăpâna?

Yukine: -Da. Şti tu, regină, cârmuitiare, conducatoare...

Îi pun un deget la gură şi spun:

Eu: -Destul. Am înțeles.

Yukine: -Ok.

Îmi ia mâna care a cărui deget era la gura lui şi mă trage după el.

Yukine: -Pe aici domnişoară.

Şi râde iar.

În scurt timp ajungem la un castel uriaş. Vârful lui înțepa norii la modul propriu zis. În vârf era un norişor tras în țeapă. Vreau să râd de asta dar rămân mască când văd frumusețea castelului.

Yukine: -Închide gura că intră muşte.

Fac ochii mari şi închid gura.
Yukine începe să râdă încet şi draguț. Parcă e un copilaş. Mă întorc spre el şi îmi pun mâna pe umărul său stâng. Acesta se opreşte şi se uită la mine. Sau cel puțin aşa pare deoarece nu îmi dau deama din cauza ochelarilor de soare.

Eu: -Mai mergem?

Dă afirmativ din cap. Se duce la porțile castelului şi cere să i se deschidă. Acestea se deschid şi îmi face semn să îl urmez. Asta fac şi ajungem înăuntru.

Interiorul este de 10 mii de ori mai frumos decât exteriorul. Nu pot descrie ceea ce văd. Totul bate spre roşu şi are pe ici pe colo puțin galben.

Mergem ceva până când ajungem în Sala Tronului unde se află stăpâna. Ajungem în fața ei şi Yukine îngenunchează. Eu îi imit gestul.

Când ne ridicăm ea se uită direct la mine, în ochii mei. Pare a fi mai mică de cât mine ca înălțime, are ochii roşii, poartă o maletă lungă gri, colanți şi cizme negre. Are forme bine definite şi o eşarfă roşie care îi scoate ochii în evidență.

?: - Eu sunt mareața şi puternica Jean. Stăpâna acestei lumi. Yukine, de ce ai adus această fetiță în fața mea?

Yukine: -Stăpână, această fată este străină pe aici şi nu are habar cum să se întoarcă acasă. O puteți ajuta, vă rog?

Stai, de unde ştie Yukine că vreau să mă întorc acasă? Nu i-am spus nimic.

Jean: -Desigur. Cum să nu o ajut. Te rog vino după mine, îmi face semn să vin după ea.

Mergem şi ajungem într-o cameră întunectă. Singurul lucru care se vede este o bucățică care părea a fi metal.

Înlemnesc când o văd pe Jean cu un cuțit în mână. Ochii îi strălucesc. Se apropie de mine.

Jean: -Nyan, mai şti când erai mică şi te temeai de monştrii de sub pat? Ei bine, acum vreau să îți spun că monştrii nu dorm doar sub pat, ci şi în mintea ta.

Râde malefic şi bagă cuțitul în stomacul meu înaite să spun ceva.

Dintr-o dată...