Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Ochi frumoşi

Totul e negru. Întuneric peste tot Nici o lumi-

Ce e aia?

În abisul în care mă aflu ceva apare.

?: -Trăiaşte...

O şoaptă se aude de undeva. Stai. Nu de undeva. De peste tot!

Deschid gura vrând să spun ceva dar nu iese nici un sunet.

Ce se întâmplă?

Nu se mai întâmplă nimic aşa că  pornesc spre firul de lumină.

Când ajung acolo, se dovedeşte a fi o gaură. E suficient de mare cât ca să trec prin ea aşa că ma bag fără a asta pe gânduri.

Brusc mă trezesc într-o cameră de spital.

Ce e- aaa!

Examinând camera dau peste o fată, pe un pat.

Stai. Asta nu e cumva...

Sunetul aparatelor umplu camera.

Tocmai ce i s-a oprit inima...

Mă apropii puțin şi ceea de ce îmi era mai frică era adevărat.

Sunt eu...!

Cad în genunchi şocată.

Am murit...! Sunt moartă...!

Încep să plang în hohote cu fața în palme. Un fior rece apare şi mă uit iar la pat.

O siluetă neagră apare din trupul din fața mea. Se ridică şi merge până e la un metru depărtare de mine.

?: -Sper că îți dai seama. Asta e din vina ta.

Tresar şocată de ce aud. Silueta prinde contur. Mai ridic puțin privirea şi dau de nişte ochii de un roşu aprins.

Jean: -Nu te uita aşa la mine.

Eu: -... ... ...ce e asta?

Jean: -Stai să îți explic. TOOOT ce şti nu e adevărat. De la accident până in momentul ăsta totul s-a petrecut doar în mintea ta.

Simt cum mă topesc. Nimic din jurul meu nu mai e clar.

Eu: -N-nu înțeleg...

Jean: -Agh! Ai fost în comă în tot acest timp, idioato! Ai luni de când eşti în spital!

Încep să îmi țiuie urechile.

Nu poate fi adevărat...

Lacrimile încep să curgă.

Jean: -Omule! Da ce sensibilă eşti!

Aud nişte paşi apoi ceva mă atinge pe umăr.

Mă întorc şi îl văd pe Yukine lângă mine. Îmi zâmbeşte... forțat.

Eu: -Spune că nu-i adevărat...

Yukine: -Nu pot minți. Jean spune adevărul.

Eu: -De ce?! De ce?! De... ce... sunt moartă.

Jean: -Pentru că te împotriveşti destinului. Tot ce faci e să te răneşri doar pe tine.

Yukine: -Nimic bun nu iese din asta.

Yukine mă prinde de amândoi umeri şi mă întoarce spre el.

Yukine: -Vrei să mai trăieşti? Atunci nu te lăsa controlată de Jean.

Eu: -Ce vrei să spui?

Yukine: -Nu te pot ajuta cu nimic în acest moment decât să îți dau sfaturi. Ascultă bine. Nu o lăsa să îți controleze mintea.