Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Bun venit în "echipă"

Îmi scriu temele de ore bune.

Doamne, mai am mult?

Îmi deschid caietul ca sa văd câte exerciții mi-au rămas.

Două... Încă puțin...

Îl pun la loc iar telefonul începe să îmi vibreze.

Număr necunoscut? Sigur e o farsă, ar fi frumos să râd puțin ce piticaniile astea.

Răspund.

?: -Alo?

E o voce joasă de bărbat.

Unde am mai auzit-o?

Eu: -Da?

?: -Nyan?

Eu: -Cu cine am onoarea?

?: -Cu Aiden.

Mă blochez.

Eu: -De... unde ai numărul meu?

Aiden: -Asta nu contează, vi să ne plimbăm?

Eu: -Mai întâi spune-mi de unde ai numărul meu.

Aiden: -De la Clara...

Ce o să îi fac fetei ăsteia!

Eu: -Vin. Peste 30 de minute că mai am puțin de scris.

Aiden: -Ok. Vin să te iau.

Eu: -Aiden nu... A închis?

Mă uit la ecranul telefonului.

Chiar a închis.

Mă întorc la problemele mele.

40 de minute mai târziu

Ies din casă şi... da. Este cu maşina.

Am 15 ani şi deja vin baieții să mă ia de acasă. Parcă aş fi o... of...

Yukine: -Nu. Nu eşti. Trebuie să mai ieşim din casă. Tu fă ce ai de făcut iar eu voi fi cu ochii în patru după Jean. Poate aflu ce face...

Oricum sigur nu e ceva de bine. Nu am mai văzut-o o săptămână.

Yukine: -Din păcate...

Mă pun pe scaunul de lăngă şofer, iar Yukine pe bancheta din spate şi pornim.

Aiden: -Unde vrei să mergem?

Eu: -La... ăm... nu ştiu...

Aiden: -Hai la un restaurant.

Eu: -Ok.

Voi muri aici de ruşine! Bine că nu se poate uita la mine. Sunt foarte roşie!

10 minute mai târziu

Aiden: -Am ajuns.

Ies din maşină şi aştept ca Aiden să vină lângă mine.

Acesta mă prinde de mână dar o retrag repede.

Eu: -Ce crezi că faci?

Aiden: -Nu e evindent?

Eu: -Ba da dar eram curioasă să văd ce spui.

Câteva secunde de tăcere şi Aiden încearcă să îmi prindă iar mâna. Bine spus, a încercat.

Aiden: -De ce nu vrei?

Eu: -Pentru că... aşa.

Aiden: -Aşa?

Eu: -Da!