Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Ceața se ridică şi iar coboară

*Perspectiva lui Nyan*

Am scăpat. Suntem în siguranță.

Tocmai ce am ieşit din iad şi acum pot respira şi eu ușurată.

Ce am făcut?

Ştiu foarte bine ce am făcut. L-am ucis pe Lucifer. Sunt o criminală şi nu mă voi ierta niciodată.

Acum suntem în parc. Toți stăm întinşi pe stratul subțire de zăpadă care s-a format cât am fost  plecați.

Nimeni nu spune nimic aşa că profit de asta şi îmi fac ordine prin gânduri.

Am fost răpită, torutrată, m-am luptat cu Lucifer, l-am omorât, era să îl omor pe Ray şi apoi cei doi m-au salvat...

E imposibil... De ce m-am comportat aşa? De ce nu mă puteam controla?

Yukine: -Nyan, eşti bine?

Mă ridic pe şezut ca să îl pot vedea pe Yukine.

Eu: -Da...

Îmi întorc capul în partea opusă lui dar dau de Ray care mă priveşte.

Ray: -Nu pari.

Inima începe să îmi bată foarte repede, mâinile să îmi tremure iar capul să îmi vâjâie.

Eu: -DE CE AŞ FI?!

Cei doi fac ochii mari.

Devin constientă de schimbarea mea bruscă.

Sunt prea instabilă... Nu mai suport...

Încep să îmi frec tâmplele şi imediat simt cum ceva cald mă învăluie.

Este Ray care mă ține în strâns în brațe.

Yukine: -Eu mă duc să şterg cumva simbolurile alea de pe copaci.

Vreau să mă zbat, să scap de mila pe care mi-o transmite. Nu vreau mila nimănui.

Mă încordez gata să îl împing dar corpul nu mă mai ascultă iar muşchii mi se relaxează. Inconștient îi miros parfumul şi încep să simt cu mă fac roşie.

Ray nu spune nimic doar mă strânge cât poate de tare, corputile noastre fiind lipite.

Îi aud bătăile inimii... Îi simt respirația pe umărul meu...

Senzația devine plăcută şi mă hotărăsc să îmi pun şi eu mâinile după el.

Ray: -Nyan... Te rog... nu ascunde nimic de mine...

Nu îmi vine să cred că am lasat garda jos. Ochii mi se umezesc, inima îmi bate haotic, simt că ard, toate astea sunt ceva nou pentru mine şi nu am habar cum să reacționez.

Mă simt prea... slabă...

Eu: -Ray?

Ray: -Hmm?

Eu: -Putem merge acasă...? Sunt cam obosită...

Ray: -Desigur.

Liniştea se asterne câteva secunde apoi Ray mă eliberează din brațele lui.

Ray: -Yukine!

Yukine: -Imediat! Mai am unul!

Privesc în jos. Mă simt mult prea ciudat pentru a îl privi.

Ray se apleacă astfel încât să îmi vadă fața şi îmi zâmbeşte.

Ray: -Vrei să vi mâine la mine?