Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Multe de făcut

Ce e la media ascult acum (adică când scriu asta).
#=#=#=#=#=#=#=#=#=#=#=#=#=#=#

*Perspectiva lui Jean*

Merg pe holul lung al infernului. Totul e numai roşu şi negru. Ador asta. Sunt culorile mele preferate.

Nu trebuie să eşuez.

Îmi repet asta încă de când am primit misiunea. Nenorocitul ăla de Lucifer m-a trimis să o înebunesc pe Nyan şi nici nu îmi spune de ce. Îmi vine să îl iau la bătaie chiar dacă ştiu prea bine că nu am nici o şansă în fața lui.

Merg de minute bune. Deşi nu pare, locul ăsta, pe lângă faptul că e ca un labirint, mai e şi uriaş.

Într-un final ajung în camera în care trebuia să mă întâlnesc cu "Scânteiuță".

Lucifer e un bărbat înalt. Corpul lui arată foarte bine chiar dacă nu l-am văzut vreodată să tragă de fiare. E brunet şi are nişte ochii verzi intens, mai au puțin şi îți dau senzația că strălucesc. Pielea lui e aşa de albă că te face să te îngrijorezi. Pare că este mort. Are nişte aripi negre imense.

Pe mine una mă cam încurcă aripile aşa că le ascund.

El stă sprijinit de birou uitându-se încruntat prin caneră. Cum intru îşi îndreaptă privirea spre mine şi se ridică astfel îndreptându-şi spatele pentru a părea mai impunător.

În mod normal, cine l-ar vedea acum ar îngheța de frică dar eu nu fac asta. Viața pe care am dus-o înainte de a ajunge aici şi timpul petrecut în locul unde merg păcătoşii m-au făcut să nu mai simt vreun sentiment, cel puțin unul care poate ieși la suprafață.

Păşesc în cameră.

Eu: -Bună şefu.

Lucifer: -Ai adus fişele alea?

Vocea lui e destul de răguşită şi aspră. Mereu când vorbeşte am senzația că mă cutremur.

Eu: -Da. Le am aici.

Spun şi îi întind un teanc de foi. El le ia şi se uită la câteva.

Lucifer: -Să sperăm că nu dai greşi. Nici unul care a fost înaintea ta nu a făcut asta.

Din foi ochii lui strălucitori se uită iar la mine. Un fior rece apare pe şira spinării făcându-mi pielea de găină.

Eu: -Nu se va întâmpla asta. Totul e sub control.

Vocea îmi tremură şi palmele îmi transpiră. Ăsta este singurul sentiment pe care îl pot arăta acum. Frica. Îmi e frică de ce mi se va întâmpla dacă eşuez.

Nenorocitul ăla de Yukine. Nici măcar nu îi pasă de ce voi păți dacă nu reuşesc.

Lucifer: -Atunci aşa să fie. Dacă nu, şti ce te aşteaptă. Mai ales că în această generația avem de câştigat dublu.

Dau afirmativ din cap şi mai panicată.

Eu: -Dar ce e aşa de important la acel om?

Lucifer, care scotocea iar prin hârti se opreşte şi le lasă pe masa din spatele său.

Lucifer: -Ți-am mai spus. Eu îți spun ce să faci, şi tu exact aia trebuie să faci. Nu mai mult. Nici mai puțin. ÎNȚELES?!

Se răsteşte la mine aşa de tare că sunt sigură că şi cei din rai l-au auzit. Eu mă fac mică şi dau ca o disperată din cap în semn de "Da".

Lucifer: -Bine.

Spune mai calm şi pleacă din cameră.

Lucifer e băiat de treabă. Mereu glumeşte şi este chiar suspect de amabil. Dar ştiu prea bine că toată lumea are şi acea latură mai întunecată. Acea latură care îmi e frică să o trezesc.