Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Închisă pe veci

Mă ridic şi oftez zgomotos.

Ce naiba se întâmplă.

Mă uit pe ceas. 7:03.

Doamne... gata vacanța...

Mă schimb, mănânc şi plec spre şcoală.

Câteva minute mai târziu merg pe drum şi observ ceva ciudat.

Unde sunt toți?

Mă uit în jur şi nu e nimeni. Parcă ar fi apocalipsa. Nici o maşină pe drum.

Scot telefonul din buzunar şi ma uit la oră. 7:56.

Hmmm...

Intru în curtea şcolii şi la fel de gol. Păşesc pe trepte. Deschid uşa şi ceva e ciudat.

Eu: -Nu e nimeni...

Şoptesc şocată. Iau toate sălile la rând. Deschid telefonul şi verific data.

Asta e ziua. Ce se întâmplă?

Decid să o sun pe Clara. Ocupat.
Dau să o mai sun o dată dar nu mai am semnal.

Ămmm... mor aici.

Ies din şcoală şi decid să merg acasă.

Jumătate de oră mai tânziu stau şi beau ciocolată caldă.

Eu: -Ce se întâmplă? Nici autobuz nu e. Televizorul nu merge. Nu pot da de mama, de tata şi nici de Clara. Oh Doamne!

Eram foarte panicată dar încercam să mă calmez. Chiar de aceea mi-am făcut o ciocolată.

Arunc telefonul pe undeva prin cameră. Nu mai am nevoie de el pentru moment.

Încerc să îmi dau seama ce se întâmplă. Stând tot aşa adorm.

Deschid ochii şi sunt acolo.

Mă uit în jur şi nu e nimeni. Mă ridic dar picioarele îmi sunt amorțite şi cad.

Sunt prinsă de umeri astfel încât să nu "pup" podeaua, dar mă zbat şi cad cu nasul în beton.

Văd doar stele verzi...

???: -Hei. Eu sunt.

Aş recunoaşte vocea asta oriunde.

Eu: -Yukine..?

Aud un chicotit şi mă ridic ca şi curentată. Îl văd pe Yukine aplecat spre mine zâmbind.

Eu: -Ți se pare ceva amuzant?

Yukine: -Pai da.

Eu: -Ce?

Yukine: -Tot!

Şi începe iar să râdă. Eu stau serioasă. Încep să simt ceva cald cum se prelinge pe nasul meu, pe buze şi mai apoi pe bărbie şi gât.

Yukine: -O. Sângerezi. Lasă-mă să te ajut.

Mă uit la el fără a avea vreo expresie pe față. Văd cum rupe o bucată din tricoul alb pe care îl are pe sub hanorac. Se apropie de nasul meu, dar sar înainte să mă atingă.

Eu: -Lasă-mă în pace! Nu mă mai atinge!

Yukine se uită la mine şocat, dar când îşi dă seama de motivul furiei mele lasă capul în pământ.

Eu: -Asta e!? Nu am voie să ştiu nimic?! CE ÎMI ASCUNZI!!!?

Stă nemişcat şi nu spune nimic.

Decid să plec. În urma mea trântesc uşa cu putere.

*Perspectiva lui Yukine*

Strigă la mine. E foarte nervoasă. Eu doar stau şi o ascult. Mă doare inima că nu îi pot spune. Nu pentru moment... dar va afla.