Înger cu aripi de piatră (Neterminată)

Simbol

Respir adânc şi îmi golesc mintea.

Un fior îmi străbate şira spinării şi simt cum alunec, încet...

Apoi încep să aud valurile mării şi un sentiment de pace mă cuprinde, dar totuşi nu mă simt în siguranță.

Deschid ochii şi mă ridic frecându-i de parcă aş fi dormit.

Sunt pe o barcă destul de solidă şi rezistentă din câte se pare. Apa e limpede şi liniştită, iar soarele e la acea linie care uneşte marea cu cerul, apunând. Totul e de un portocaliu aprins şi albastru închis.

Sunt pe mare...

Barca se leagănă din cauza mişcărilor mele bruşte. Nu bate vântul şi nu văd nici o pasăre pe cer.

Ce e cu senzația asta ciudata?

Mă simt de parcă urmează să înceapă o furtună.

E linişte. Acea linişte care prevesteşte răul.

Aerul devine mult mai umed şi greoi ca înainte şi o briză îmi suflă parul pe față.

În timp ce mârâiam din cauza faptului că o parte din păr îmi intrase în gură am dat şuvițele care îmi erau pe ochi de o parte.

Pielea mi se face de găină când observ un noi uriaş, negru şi greoi deasupra mea.

Atmosfera devenise şi mai tensionată, iar un tunet aproape că mă face să sar din barcă.

Vântul se intensifică iar marea liniştită şi curată devine una nemiloasă şi tulbure cu valuri uriaşe.

Barca începe să se clatine, iar ploaia începe şi ia cu tunete şi fulgere aproape din 5 în 5 secunde.

Mă ghemuiesc pe barcă dar valurile care aproape o înghit mă poartă ca pe o marionetă.

Icnesc când o scândură de sub mine se rupe şi mă înțeapă cu aşchiile ieşite. Acum apa se luptă cu barca din două părți şi îmi e teamă că va câştiga.

Scândurile încep să scârțâie semn că urmează să se facă bucăți aşa că, decât să fiu aruncată în apa nervoasă pe nepregătite şi să fiu nevoită să mă zbat printre aşchii şi scânduri rupte, am hotărât să o fac acum.

M-ă arunc în apă şi sunetul asurzitor al furtunii e estompat de apă.

E uimitor cum aici e aşa de linişte... cald... şi bine...

Nu aleg să înot la suprafață. Stau şi mă las purtată de curentul creeat de valuri.

Nyan....

Eu: -Ce...

Yukine: -Te-ai trezit?

Eu: -Cred... De ce...?

Yukine: -Ai stat jumătate de oră!

Eu: -Nu ai altceva de făcut decât să numeri minutele?

Yukine îmi arată mâna sa stângă unde se află un ceas.

Eu: -Aşa se explică...

Mă ridic încruntându-mă din cauza faptului că nu mă aşteptam să fiu aşa de înțepenită.

Yukine: -Deci ce ai văzut?

Îi povestesc tot ce am văzut cu o oarecare frică.

Yukine: -Aha... acum analizează.

Eu: -Eu? Habar n-am! Măcar dă-mi nişte indicii!

Yukine: -Încearcă măcar.

Eu: -Bine...

Şi mă arunc pe nisip.

Deci, să o luăm logic, în ordine. Barca... poate fi oare o persoană care îmi e mereu aproape, care mă sprijină şi ajută? Şi... acea vreme liniştită... nu erau păsări... poate asta arată faptul că nu prea am prieteni... dar soarele care apune... sfârşit? Sfârşitul a ce? A o vreme bună? Poate asta e vremea din-nainte de accident, iar vremea rea e cea de după, adică acum, prezentul. Barca care se rupe... prietenul nu mă mai poate ajuta? Mă aruncasem în mare, în ceea ce îmi era frică... Asta parcă sună deja a viitor... Dar... cine e barca? Cine mi-a fost mereu alături? Clara? Dar ea nu e aici acum... Dacă nu e ea? Dar... ea nu mi-a fost mereu prietenă, suntem doar de can 3 ani prietene... Poate... e Yukine? M-am întâlnit cu el acum ceva timp... sau dacă e Crona? Defapt... Yukine îmi pare mai bun ca Crona. El mă sprijină şi din punct de vedere psihic, m-a antrenat, m-a protejat... Chiar dacă mă purtam urât cu el am rămas alături de mine. Dar partea în care mă aruncasem în mare... oare ar trebui să mă las purtată de val? Să nu mă mai lupt contra valurilor? Da! Asta e!

Mă ridic şi îl privesc pe Yukine. Îmi amintesc iar că el ştie tot ce gândesc.

Eu: -Asta e?

Nu spune nimic. Doar se apropie de mine şi mă prinde într-o îmbrățişare de urs.

Eu: -Mă... sufoc...

Atunci aud cum îşi trage nasul.

Plânge?

Eu: -Yukine?

Yukine: -Chiar mă bucur că tot ce am suferit până acum începe să aibă nişte consecințe pozitive. Nu ai idee cât de mult țin la tine... Te voi apărat cât îmi stă în putere... Îmi voi sacrifica şi tot ce a mai rămas din mine...

Până acum nu îl auzisem să vorbească aşa, din suflet. Mă bucur că a ales să scoată totul afară şi să nu mai fie aşa închis.

Yukine: -Hai... mai acem 4 ore şi un sfert.