WHISPERS |h.s| română

Capitolul 19

Eu și părinții mei am traversat holul pe care mi-l reaminteam atât de bine, iar Harry ne-a condus către salon.

Masa era pusă în stânga camerei, complet decorată. Patru farfurii adânci puse peste patru farfurii întinse. Pahare pentru toți, iar în mijloc o sticlă de vin și câte două tacâmuri pentru fiecare.

Am rămas surprinsă. Harry se ocupase de tot până în cel mai mic detaliu.

-Mă scuzați, nu vreau să fiu nerespectos. Sun Harry. Harry Syles. Puteți să luați loc. –a adăugat cu vocea lui groasă –Aduc imediat cina.

Părinții mei s-au așezat pe o parte a mesei. I-am observat puțin receptiv față de Harry.

-Abbie, poți să vii să mă ajuți? –m-a întrebat.

L-am privit și am aprobat din cap, inevitabil zâmbind.

Am început amândoi să merem către bucătărie. Harry s-a dus la cuptor, iar eu am rămas în tocul ușii descoperind cât de fascinant era să-l observ.

Și-a pus două mânuși de bucătărie și a deschis ușa cuptorului.

Un miros îmbietor a învălui camera alături de aburi.

-Poți să iei acea oală? Acolo este supa. –mi-a ordonat.

Mi-am abandonat lumea imaginară și am privit în direcția pe care Harry mi-o indica. Am făcut doi pași și am luat oala.

A închis din nou ușa cuptorului.

-Nu scoți ce ai acolo? –am întrebat.

-Prima data supa.

Am așteptat ca Harry să vină lângă mine, dar nu a făcut-o. S-a pus în spatele meu.

Băiatul și-a pus suav mâinile pe talia mea. Din cauza rochiei strâmte îi simțeam și mai intens atingerea.

Și-a apropiat capul de părul meu.

-Ești superbă. –mi-a șoptit la ureche.

Am tras aer în piept. Harry îmi cauza o sensație ciudată, dar fascinantă.

Buzele sale au aterizat pe gâtul meu, oferindu-mi săruturi mici. Am închis ochii și am încercat să mă bucur de acest moment.

-H-Hary.. -m-am bâbâit.

Băiatul nu s-a oprit.

-Harry, ne desparte un perete de părinții mei. –am spus.

A acționat în consecință și s-a retras. S-a pus lângă mine și avea un zâmbet mare pe față.

S-a apropiat de mine și mi-a sărutat scurt buzele.

-O duc eu. –a spus luându-mi oala din mână.

L-am privit și după câteva secunde a plecat.

Din bucătărie, că din viața mea era imposibil să o facă.

***

Cuțitele noastre se ciocneau de porțelanul farfuriilor. Privirea insistentă a mamei asupra lui Harry mă intimida chiar și pe mine.

M-am prefăcut că tușesc ca să-i atrag atenția. Femeia m-a privit și mi-am arcuit sprâncenele dându-i de înțeles că era puțin cam insistentă.

Mi-a făcut un gest cu mâna și a zâmbit apoi a luat o gură de vin.

-Este delicios. –a spus după ce a băut.

Harry a zâmbit în timp ce-și mesteca mâncarea.

-E un vin de colecție, doamnă Evans. –a informat. –Îl am de mai mult de cinci ani, dar am așteptat ocazia oportună pentru a-l deschide.

Băiatul m-a privit. Trebuia să o iau ca pe un apropo? Da, trebuia.

Harry era foarte educat. Era bărbatul visurilor mele.

-Și, cu ce te ocupi Styles? –a întrebat tatăl meu.

-Puteți să spuneți om de afaceri. –a zis.

-Ce fel de om de afaceri? –a insistat tata.

-Îl ajut pe un cunoscut. Mă ocup de partea economică.

Din nou mi-am dres vocea surprinsă. Harry chiar nu glumea când nu-l lua în serios pe unchiul său.

-Oh, hai Edward, nu fi așa rece. –l-a certat mama. –Scuză-l, dragule. Niciodată Abbie nu ne-a mai prezentat niciun băiat, iar lucrul acesta ne-a surprins mult.

-Prea mult. –a adăugat tata.

Mi-am arcuit sprâncenele și am mai luat o gură de vin. Știam eu că nu a fost o idee chiar genială să cinăm toți.

-Puteți să stați liniștiți. Abbie este în siguranță cu mine.

Dar nu. Nu eram. Deloc. De cât îl știu s-au întâmplat destul de multe. Să nu mai spun de acele apeluri ciudate, de obsesia pentru pericol și de avertizările lui.

-Și de ce ar trebui să te cred? –a întrebat tata neîncrezător.

-Sunt iubitul fiicei dumneavoastră, domnule Evans. Cu tot respectul, dar cred că ar trebui să o faceți.

M-am înecat cu vinul și l-am privit pe Harry. Până acum două zile îmi spunea că îi era imposibil să mă numească iubita lui! Și acum o făcea! De față cu părinții mei!

Am pus paharul pe masă și m-am șters la gură cu un șervețel.

Tata a rămas la fel de surprins ca mine. Mama avea același zâmbet ca în mașină.

-Harry, de ce nu mă însoțești să luăm felul doi?

Băiatul s-a ridicat. Ce naiba avea Harry de gând cu mine?!

Am început să merg către bucătărie, pașii mei fiind mai agitați decât ai lui.

L-am lăsat să intre după care am închis ușa.

-Iubita ta?! –am exclamat.

Băiatul s-a încruntat.

-Ce se întâmplă, Abbie? –a întrebat mirat.

-Până acum două zile mi-ai spus că nu știi ce suntem. Și acum de față cu părinții mei zici că suntem iubiți. Ai înnebunit?

-Preferi să le spui că nu suntem nimic? Vrei să aibă impresia astaa despre tine? Și nu eu am cerut casa altuia pentru o cină, ești tu Abbie. Eu doar încerc să ajut.

Harry avea dreptate. El doar mă acoperea.

-Sunt un om de cuvânt. Dacă ți-am zis că nu putem fi iubiți, păi nu putem.

-De ce? –am întrebat.

-Mi-ai promis că nu o să mă întrebi.

-Dar e evident că o fac, Harry. Toate astea mă neliniștesc.

-Abbie, deja știi argumentele mele.

O liniște s-a așternut între noi. Am plecat capul. Harry avea dreptate.

Băiatul s-a dus la cuptor și și-a pus mânușile. După câteva secunde a scos tava și a pus-o în fața mea.

-Daca preferi, data viitoare ai pute să-i scoți la un restaurant. Acolo sigur ieși mai bine și nu trebuie să mintă nimeni pentru tine. –a adăugat.

Mi-a spus asta și a ieșit din bucătărie. Tonul său încă îmi răsuna în cap.