WHISPERS |h.s| română

Capitolul 33

Mă plimbam dintr-o parte în alta a porții așteptându-l pe Harry.

Îmi strângeam paltonul verde până la genunchi din cauza frigului de afară.

Era evident faptul că să aflu că aproape iubitul meu dace parte dintr-o mafie nu-mi picase bine absolut deloc.

Dar, chiar și așa, trebuia să îl văd. Harry Styles părea să ocupe în viața mea un loc ce nu putea fi înlocuit. Ceva mă unea cu el, dat fiind faptul că oricât de multe lucruri mi-ar ascunde nu erau suficient de grave ca să plec de lângă el.

Audi ul lui Harry a parcat în fața porții. Eram puțin derutată că trebuia să-l văd din nou, deși eu nu asimilasem foarte bine toate informațiile.

M-am apropiat de mașină, am deschis ușa și am intrat.

L-am văzut pe Harry că mă privea, încruntat și serios. Purta un hanorac albastru marin ce avea un scris alb pe piept. Pantaloni negri, iar în picioare purta o pereche de All Stars.

-Bună. –a spus aproape șoptind.

-Bună. –am răspuns.

***

Urcam scările pentru a ajunge la apartamentul lui Harry. Am ajuns prima la ușă și l-am așteptat și pe el să vină.

L-am lăsat să deschidă ușa.

M-a lăsat pe mine să intru prima și am făcut din nou cunoștință cu acea culoare portocalie a holului.

Am simțit pe lângă mirosul obișnuit de cocos și miros de mâncare.

-Am făcut paste. Îți plac? –a întrebat.

Am dat din cap aprobator în timp ce-mi desfăceam haina ca să o pun în cuier.

-Ia loc. Aduc imediat mâncarea. –mi-a spus.

Am început să merg înspre sufragerie. Am văzut masa decorată așa că m-am așezat pe unul dintre scaune.

De când i-am spus acel "bună" nu am mai scos niciun cuvânt. Încă eram derutată și credeam că tăcerea mă ajuta, dar nu era așa.

Harry a apărut cu o tigaie în mână. A pus mâncarea pe masă și a început să pună în farfurii.

Îl priveam atentă. Părea mult mai rigid și mai rece ca de obicei, părea agitat.

M-a servit pe mine prima dată cu acele paste carbonara care miroseau delicios.

Și-a pus și lui și a desfăcut o sticlă de vin, punând în pahare. Era liniște totală.

S-a așezat și el într-un final în fața mea. Părea că era pentru prima dată când Harry rămăsese fără cuvinte.

-Ei bine? –a pronunțat.

Mi-am ridicat privirea și m-am uitat în ochii lui. Un fior mi-a străbătut corpul. Încă nu mă obișnuisem cu senzația dată de ochii lui.

-Ei bine ce? –am replicat.

-Voiam doar să-mi spui dacă te-ai gândit la ceva.

-Cred că e evident că n-am avut când să procesez tot ce mi-ai spus ieri.

Băiatul și-a apucat din nou paharul și a luat o gură mare de vin. Încă nu se atinsese de mâncarea din farfurie.

-O spui ca și cum ai fi supărată. –a murmurat.

Și era adevărat. Părea că eram supărată pe Harry, sau poate chiar așa era?

-Și dacă ar fi așa, lasă-mă să-ți zic că nu știu de ce. –a adăugat.

-Și de ce nu aș putea să fiu?

-Tu ai fost cea care mi-a ignorat toate avertismentele, cea care voiai să mă cunoști din ce în ce mai mult, cea care aproape m-a rugat să-i spun secretele mele chiar daca i-ar fi pus viața în pericol. Amintește-ți asta, Abbie.

Am luat o gură din paste. Mestecam încet încercând să-mi descarc furia pe care o resimțeam pentru că știam că Harry are dreptate.

-Am încercat să te protejez de mine și de tot ce ma înconjoară, de toată viața mea. Dar tu ai insistat. Tu ai preferat să-ți asumi consecințele. –a continuat.

S-a așternut liniștea între noi. Am plecat capul și mă jucam cu mâncarea din farfurie, ascultând fiecare cuvânt pe care-l spusese Harry.

-Iar dacă ți-am spus asta a fost pentru că prefer să mor protejându-te decât să te pierd. –a spus încet, dar tot l-am auzit.

M-am uitat din nou în ochii lui și am simțit că am rămas fără respirație. Mi-am dat seama că nu eram doar eu cea îndrăgostită, ci și el. Chiar dacă el nu-mi spusese sau recunoscuse asta, faptele lui dădeau altceva de înțeles.

Îmi dădeam seama că nu mă dezamăgise niciodată. Nu mă mințise deloc. Acum chiar el își pusese încrederea în mine.

Harry era sincer cu mine, pe când eu nu-i spuneam adevărul. Acum relația dintre noi era și mai dezechilibrată ca înainte.

Începeam să știu din ce în ce mai multe despre Harry pe când el nu știa ceva esențial despre mine: stăteam cu el la masă din cauza unui pariu făcut cu unul din cei mai buni prieteni ai lui.

Mi-am dat seama că postura de băiat periculors căzuse pe un plan secund. Am abandonat pentru un moment faptul că Harry lucra pentru o mafie. Scena din pădure, casa la fel căzuseră pe planul doi. Bărbatul înarmat pe care chiar eu îl ascunsesem în acel dulap. Numele de Oliver Franklin. Tot ce îi înconjura viața lui Harry.

Poate că într-adevăr tot ce simțeam eu pentru el, el pentru mine era tocmai din prisma a ce era el.

Împreună ne puteam descurca cu tot ce ne înconjura.

-Cumva nu ți-am demonstrat de ce sunt în stare să fac ca să vorbim? –a întrebat.

Am înghițit în sec și am apobat, dându-mi seama că așa era.

-Ei bine, te-ai gândit la ceva?

Am negat.

-Contează pe mine. –a adăugat băiatul.

Mi-am arcuit o sprânceană neînțelegând despre ce vorbește.

-Îți place Europa? –a întrebat.

M-am încruntat fără să înțeleg ceva.

-Am călătorit puțin. –am răspuns.

-Știi unde e Veneția?

-În Italia.

-Exact. Dar acum, Veneția va fi între noi. Dacă vrei, bineînțeles.