WHISPERS |h.s| română

Capitolul 6

Tensiuni

 Piepul meu continua să se lovească de cel din fața mea, din cauza respirației agitate.

Ambele mâini ale sale s-au sprijinit de perete de-o parte și de alta a capului meu, acoperindu-mă complet.

Capul său era aplecat și părea că avea nevoie să-și recapete echilibrul.

Încă eram uimită. Ce făceam închisă cu Harry într-un vestiar? De ce a făcut asta? Ascundea ceva?

Și-a ridicat capul ca să fie la nivel cu al meu. Ne-am privit. Eram concentrată pe faptul că și-a mușcat buzele.

Am înghițit în sec și am încercat să ignor.

-De ce suntem aici? –am întrebat.

Băiatul s-a uitat la mine și s-a încruntat.

Eram prea aproape unul de celălalt. Privirea mea s-a îndreptat către buzele lui. Dorința, sau poate situația, m-a făcut să vreau să-l sărut.

M-am încruntat și m-am uitat din nou în ochii lui, încercând să scap de orice impuls incorect.

Băiatul se uita și el la buzele mele în timp ce și le mușca și mai mult pe ale lui.

Și-a dres vocea și și-a scuturat capul încercând să revină la realitatea, pe care, se pare că amândoi o abandonasem.

Harry a deschis încet, încet ușa și a scos capul afară pentru a inspecta zona.

Băiatul mi-a căutat mâna, iar eu i-am oferit-o. M-a luat de mână și am iesit din micul vestiar.

-Închide ușa după tine. –mi-a cerut.

Am tras ușa cu piciorul și s-a închis imediat.

Băiatul nu mi-a dat drumul la mână și am început din nou să ergem printre rafturi.

-Abbie! –a exclamat Mikel disperat.

Harry mi-a dat repede drumul la mână când l-a văzut pe Mikel. Și eu am rămas tăcută. Colegul meu de muncă s-a încruntat.

-Am întrerupt ceva? –a întrebat acesta.

Toți trei am rămas tăcuți. Nici măcar nu știam ce tocmai s-a întâmplat, nici măcar nu mi-am dat seama ce voiau să însemne acele cinci minute. Eram total absentă.

-Te aștept afară, Abbie. –a spus Harry.

Băiatul a trecut pe lângă Mikel și a părăsit localul.

Eu și colegul meu am rămas pietrificați, în același loc.

-V-am întrerupt, nu-i așa? –a întrebat din nou.

-Stai liniștit, Mikel. Mai înainte am căzut și îmi șinea mâna doar pentru protecție.

Mikel s-a mirat, dar după a ridicat din umeri.

-Treuie să închid. Mai ai nevoie de altceva? –a întrebat.

-Nu, Mike. Mulțumesc.

Mi-a zâmbit, iar eu i-am returnat zâmbetul. Am trecut pe lângă el și am ieșit afară.

Privirea mea a căutat silueta lui Harry, care stătea cu brațele încrucișate, sprijinit de un perete, privind spre ușa magazinului. Mă aștepta.

M-am apropiat de el, dar încă era încordat, fără îndoială, ochii lui nu mă mai priveau cu atâta duritate ca noaptea trecută la restaurant. Poate pentru că amândoi am simțit acea atracție dee mai devreme.